Trei milionari cu afaceri în Argeș, împușcați în stil mafiot în Albania. Plecaseră să facă Revelionul

Data publicare: Miercuri, 02 Ianuarie, 2019 Total: 4254 accesari

Trei milionari cu afaceri în Argeș, împușcați în stil mafiot în Albania. Plecaseră să facă Revelionul

Trei barbaţi, doi albanezi şi un turc cu afaceri în România au fost uciși în stil mafiot în Albania. Acolo urmau să-și petreacă Revelionul. Mașina în care se aflau cu numere de Argeș a fost găsită ciuruită de gloanțe.

Potrivit presei de la Tirana, asasinatul s-a petrecut la Elbasan, iar bărbaţii ar fi fost în război cu traficanți de droguri și proxeneți.

 

Toți cei trei au murit pe loc. Nu se știe motivul crimei. Presa din Albania pune asasinatul pe seama unei răfuieli cauzată de traficul de droguri.

 

Endrit Dylgjeri (34 ani) şi unchiul acestuia, Arben Dylgjery (56), cei doi albanezi asasinaţi, aveau afaceri în judeţul Argeş, în zona oraşului Câmpulung Muscel, scrie stiripesurse.ro. Alături de ei a mai fost omorât şi cetăţeanul turc Erdal Duranay (51 ani), administratorul unei firme în a cărei proprietate se află şi fostul Combinat de Fire şi Fibre Sintetice din Câmpulung, potrivit sursei citate.