I-a tăiat gâtul în noaptea de Ajun în localitatea Pecica!

Data publicare: Marti, 25 Decembrie, 2018 Total: 7060 accesari

I-a tăiat gâtul în noaptea de Ajun în localitatea Pecica!

Ajunul de Crăciun trebuia să fie unul liniştit, cu colinde şi petrecere liniştită printre cei dragi. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în localitatea arădeană Pecica.

 

Un bărbat de 47 de ani, însoţit de o tânără, au plecat în vizită la alţi doi tineri de 22, respectiv 24 de ani, însă seara s-a tranfosmat într-una tragică după cei trei bărbaţi au consumat alcool, şi s-a ajuns la dorinţe sexuale.

 

Bărbatul de 47 de ani, se pare că ar fi vrut să întreşină relaţii sexuale cu tânăra care-l însoţea, însă pentru că aceasta a refuzat, a izbucnit o ceartă care a degenerat în violenţă, moment în care unul din tineri (cel de 24 de ani), sărind în apărarea tinerei care era la podea, a pus mâna pe un cuţit şi i-a tăiat cu sânge rece gâtul agresorului.

 

Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe, însă din păcate, nu a mai putut fi salvată.

La fața locului s-a deplasat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad care  a demarat o anchetă în acest caz.

În urma administrării probatoriului, cel bănuit de comiterea faptei, tânărul de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pe baza de ordonanță de reținere, iar în urma prezentării magistraților cu propunere de arestare preventivă, pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.