Moș Crăciun a ajuns deja la copiii necăjiți și le-a dus Cutia cu Suflet din partea elevilor de la Liceul cu Program Sportiv Arad

Data publicare: Miercuri, 19 Decembrie, 2018 Total: 3580 accesari

Moș Crăciun a ajuns deja la copiii necăjiți și le-a dus Cutia cu Suflet din partea elevilor de la Liceul cu Program Sportiv Arad Acum, în preajma Sărbătorilor de Crăciun, cu toții ne gândim la cei dragi dar și la copiii necăjiți și Aradul este unul dintre orașele în care acțiunile caritabile sunt în număr foarte mare în această perioadă. 

Elevii de la Liceul Sportiv din Arad s-au implicat în proiectul "Cutia cu Suflet" și au donat dulciuri, jucării și hăinuțe pe care le-au pus, așa cum spune și titlul proiectului :  cu mult suflet, pentru copiii necăjiți. 

"Au răspuns cu mult drag la invitația acestei acțiuni caritabile cadrele didactice din ciclul primar, gimnazial și liceal de la Liceul cu Program Sportiv Arad" a precizat pentru Ghidul Arădean, prof.înv. primar Kocsis Maria Magdalena.

Aceste cadouri au fost donate de către părinții elevilor și vor fi împărțite familiilor cu copii necăjiți de cei din echipa de la Cetatea Voluntarilor, care au inițiat această campanie denumită "Cutia cu Suflet".