PNL: PSD Arad stă prost și cu matematica – Guvernul nu a dat bani Aradului, ci i-a luat!

Data publicare: Vineri, 14 Decembrie, 2018 Total: 2940 accesari

PNL: PSD Arad stă prost și cu matematica – Guvernul nu a dat bani Aradului, ci i-a luat!

PSD stă prost nu numai cu gramatica, stă prost și cu matematica! Așa se explică și calculul strâmb al deputatului Florin Tripa, care în anul în care Guvernul a confiscat de la arădeni 45 de milioane de euro, a ajuns la concluzia că niciodată Guvernul României nu a dat Aradului atât de mulți bani. Este adevărat, doar că nu i-a dat, ci i-a luat, exact ca la replicile de la „Radio Erevan”, de unde pesediștii se pare că și-au format cultura generală.

Deputatul Tripa încearcă să îi tragă pe sfoară pe arădeni, prezentând ca adevărate niște afirmații false. Numai că arădenii s-au convins demult că PSD este preocupat să scape hoții și corupții de închisoare, să ia banii de la județele din vestul României și să îi pompeze în ajutoare sociale și pensii speciale, în salariile și indemnizațiile parlamentarilor ca Tripa, care execută orbește ordinele lui Liviu Dragnea.

Anul 2018 este cel mai rușinos an al PSD și al României, după Revoluție, din cauza unei guvernări proaste, a unor miniștri marionetă și a unor parlamentari pesediști nepricepuți care au făcut scut în jurul infractorilor și ai șefilor PSD urmăriți ori condamnați penal. Și nicio declarație politică mincinoasă, nicio aiureală despre pomenile electorale ale PSD nu îi convinge pe arădeni că PSD nu este o catastrofă!

În final, o remarcă pentru deputatul Florin Tripa: arădenii nu stau la mila Guvernului, fiindcă sunt oameni harnici și capabili; sunt oameni care nu înghit „găluștile” disperaților din PSD care încearcă să își acopere mizeriile cu minciuni de prost gust!