Data publicare: Miercuri, 05 Decembrie, 2018Total: 2816 accesari
Un alt grav accident rutier a avut loc miercuri 5 decembrie, în jurul orei 12:00 în apropiere de sensul giratoriu Sântana - Curtici. Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele, o femeie este inconștientă.
Se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului a ieșit cu autoturismul de pe carosabil și s-a izbit de un copac de la marginea drumului. În urma impactului deosebit de violent, autoturismul a ajuns un morman de fiare vechi.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de singere, 1 autospecială pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.
Pompierii au reușit să scoată victimele din autoturismul distrus, iar o femeie era inconștientă și a fost preluată de către medicii de pe SMURD. Ambele victime au fost transportate la spital, potrivit reprezentanților ISU Arad.