Spectacol în porție dublă, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad

Data publicare: Miercuri, 05 Decembrie, 2018 Total: 1543 accesari

Spectacol în porție dublă, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad

De un adevărat răsfăț teatral. De asta vor avea parte toți cei care aleg să își petreacă seara de joi, 6 decembrie, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad. Și asta pentru că, artiștii de acolo sunt pregătiți să le dăruiască spectatorilor nu unul, ci două spectacole într-o seară. Astfel, de la ora 17.00, sala Studio este gazdă bună pentru una dintre cele mai îndrăgite montări de pe scena arădeană: spectacolul “Orașul nostru”, în regia lui Cristian Ban.

“Nostalgia pentru zilele în care oamenii trăiau şi nu se lăsau trăiţi face ca un spectacol precum „Oraşul nostru” după Thornton Wilder, în regia lui Cristian Ban, de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad să devină o insulă de normalitate uitată la care tânjim. Spectacolul este nu doar frumos în sine, ci armonios, bine acordat şi motivat în toate aspectele.” – scria, în revista yorick.ro, criticul de teatru Alina Epingeac.

O oră și jumătate mai târziu, de la ora 19.30, sala mare a TCISA găzduiește un alt spectacol cu lipici la public. Vorbim despre „Disputa”, în regia lui Vlad Massaci, o coproducție cu Teatrul Nottara care îi reunește în aceeași distribuție pe: Izabela Neamțu, Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Anca Băjenaru, Cecilia Lucanu – Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică.

Cum s-a inventat primul sărut? Cum s-au descoperit sexualitatea și narcisismul? Cum au avut lucrurile obișnuite ale vieții noastre o „prima dată”? Acțiuni care nouă ni se par rutină sunt pentru alții „prima oară” și asta la o vârstă când sunt conștienți! Am vrut să văd cum niște tineri devin conștienți de sine. În text s-ar înțelege că ei sunt într-un soi de paradis. Dar paradisul ce altceva era decât laboratorul lui Dumnezeu? Am impresia că asupra noastră se face un experiment, că intrăm ușor-ușor într-o distopie, ca în filmele SF. Dar experimentul nu îl face cineva – nu cred în teoria conspirației –, ci, probabil, noi suntem deopotrivă cobai și zei. Îmi pare că la nivel mondial se reconfigurează relațiile între sexe, se renegociază conceptul de normalitate și toate astea se regăsesc și în această montare cu textul lui Marivaux (plus monologul final scris de Isabela Neamțu).” – își argumentează demersul artistic, regizorul Vlad Massaci.

Bilete pentru cele două spectacole se găsesc fie la casieria TCISA, fie online, pe www.biletmaster.ro.



Disputa




Orașul Nostru