Vrei credit de până în 60.000 de lei fără dobândă? Ce criterii trebuie să îndeplinești

Data publicare: Marti, 16 Octombrie, 2018 Total: 1115 accesari

Vrei credit de până în 60.000 de lei fără dobândă? Ce criterii trebuie să îndeplinești

Creditul fără dobândă pentru tineri şi adulţi care vor să investească, în primul rând, în educație, dar și în renovarea casei, cărţi, abonamente culturale sau articole sportive, a fost lansat luni printr-o singură bancă.

Până la prânz erau deja 40 de cereri, spun reprezentanţii instituţiei. Programul a fost aprobat de Guvern și împrumutul este garantat de stat. Cine vrea să ia până la 60.000 de lei rambursabili în maximum 10 ani, trebuie mai întâi să treacă de analiza băncii, exact ca la un credit obişnuit.

Condiția obligatorie este să fie înscris la o facultate, master sau doctorat, ori la cursuri autorizate de recalificare, indiferent de motivul, pentru care are nevoie de bani.

Împrumutul se numeşte „credit de studii investeşte în tine”, iar cererea are cinci pagini. Tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua pana la 40.000 de lei. Adulţii până la 55 de ani pot cere împrumut 35.000 de lei. Cei care se angajează pe durata derulării contractului sau sunt deja angajaţi, pot suplimenta cu încă 20.000 de lei. 

După ce adeverinţa de studii este completată, titularul trebuie să declare băncii pe ce vrea să cheltuiască banii: îi pot da pe cărţi, rechizite sau cursuri, dar și pe chirie sau utilităţi dacă, de exemplu, sunt studenţi şi au un contract de închiriere înregistrat la Fisc. Unele investiţii în locuinţă sunt şi ele finanţate, la fel şi banii cheltuiţi pe sănătate.

 

De asemenea, poți lua creditul şi pentru renovarea locuinţei, de exemplu, însă trebuie să dovedeşti că asta are legătură cu proiectul tău de dezvoltare prin educaţie - fie faci acolo un atelier, fie o expoziţie. La fel, îţi poţi face un studio foto, de exemplu, sau un atelier de design, dacă faci mai întâi cursuri de calificare în meseriiile acestea. Ideea e că nu poţi merge să ceri bani de cumpărături pur şi simplu, trebuie să ai un plan pus la punct pentru aceste sume.

 


Titularii trebuie să treacă de analiza băncii. Când li se calculează gradul de îndatorare şi dacă sunt eligibili, se pune la socoteală şi dobânda, care acum este de peste 5%, plus comisionul de 1% din sumă, chiar dacă după aprobare acestea vor fi plătite de către stat. Ratele sunt lunare şi se întind pe cel mult 10 ani, în funcţie de suma împrumutată şi venitul titularului.


sursa: stirileprotv.ro