În luna martie se va semnala ger năprasnic și viscol, fenomene ce vor afecta mai multe zone din Europa. De asemenea, există posibilitatea să se producă și fenomenul El Nino, care va duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP.
„Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nino de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19”, a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.
„Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre”, au subliniat experţii.
„Această încălzire ar putea (…) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte”, a adăugat OMM.
Agenţia ONU notează că intensitatea următorului episod El Nino este „incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiţii neutre şi un El Nino de o intensitate moderată”, însă dă asigurări că „apariţia unui El Nino puternic este puţin probabilă”.