Copiii ar putea primi alocații mărite

Data publicare: Vineri, 12 Octombrie, 2018 Total: 1539 accesari

Copiii ar putea primi alocații mărite Proiectul a fost anunțat la începutul lunii septembrie și depus în Camera Deputaților, urmând a fi analizat și supus votului camerei decizionale.

Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani ar putea primi, începând de la 1 ianuarie 2019, alocaţia de stat în valoare de 150 de lei, potrivit unui proiect legislativ inițiat de doi deputați ai PNL.

Acesta prevede, de asemenea, majorarea cu 50% a alocației pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, de la 200 de lei la 300 de lei. Propunerea legislativă propune, astfel, modificarea alin.(1), lit.a) şi b) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.