Fifor se laudă cu proiectele lui Falcă în loc să o facă cu „REUŞITA” pasajelor de pe centura Aradului

Data publicare: Sambata, 29 Septembrie, 2018 Total: 3989 accesari

Fifor se laudă cu proiectele lui Falcă în loc să o facă cu „REUŞITA” pasajelor de pe centura Aradului

Mihai Fifor, a ajuns să se laude cu proiectele Primăriei Arad, în loc să se laude cu vreo realizare a guvernului în oraşul care nu există pe harta lui Dragnea.

 

Fifor postează pe pagina personală de Facebook,  un articol în care vrea să explice arădenilor, că generosul guvern din a cărui componenţă face parte şi domnia sa, în mărinimia lui, a făcut pentru arădeni, nu mai puţin de 24 de străzi prin programul Programul Naţional de Dezvoltare Locală (etapa I).

 

Ce omite domnul ministru Fifor să spună arădenilor, sunt două aspecte, deloc de neglijat.

  1. Pentru a se finanţa prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală o lucrare, primăria cu pricina, în cazul de faţă  Primăria Arad, trebuie să depună proiecte la ministerul de resort, iar în urma acestor proiecte depuse, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice aprobă sau nu, o parte din aceste proiecte, căci pe toate mai rar. Cu alte cuvinte, dacă Primăria Arad nu depunea proiecte pentru finanţare, guvernul în mărinimia lui nu aloca niciun leu.

  2. Un adevăr totuşi transmite prin această postare domnul ministru, că au fost aprobate proiectele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (etapa I), extrem de corect, a uitat să spună arădenilor că în etapa a 2-a, s-au aprobat 0 LEI, şi 55 de străzi care puteau primi fonduri prin acelaşi program, au primit 0 lei, astfel că Primăria Arad a alocat bani din bugetul local pentru finanţarea reabilitării acestor străzi.

Cu alte cuvinte, domnul Ministru se laudă vedem cu proiectele Primăriei Arad, atribuind merite exclusive Guvernului pe care-l reprezintă, ca şi cum, ar veni UE să se laude după ce aprobă o finanţare a unui proiect că EI au făcut şi au dres.

 

N-am înţeles de ce nu se laudă domnul ministru Fifor cu “succesul” de la pasajul de pe centura Aradului din zona CET, care se tot termină de ani de zile, şi de când au defilat cei din PSD Arad, cu mic cu mare, pe la pasaj împreună cu ministrul transporturilor care a fost remaniat între timp, termenul de finalizare a acestuia a fost amânat de două ori deja, şi iarna bate la uşă din nou, iar al treilea termen prognozat pentru luna Octombrie, nu mai este aşa mediatizat, probabil că ar fi deja puţin cam penibil….







T.B.