Legea insolvenţei a fost adoptată de Guvern

Data publicare: Vineri, 28 Septembrie, 2018 Total: 1191 accesari

Legea insolvenţei a fost adoptată de Guvern

Legea insolvenţei a ajuns pe repede-înainte pe masa Guvernului şi a fost adoptată chiar în şedinţa de joi.

 

Nota de fundamentare a actului normativ arată că în prezent se află în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie, peste 6.000 de societăţi cu circa 64.000 de salariaţi, pentru care se impune luarea unor măsuri urgente pentru crearea premiselor legislative şi administrative, care să conducă la redresarea acestora şi menţinerea în circuitul economic. 


În acelaşi timp se impune adoptarea de măsuri urgente care să permită conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, pentru a pentru a evita intrarea iminentă în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social, conform legiiinsolvenţei.

 

Noul proiect prevede că statul va putea prelua acțiuni la companiile aflate în insolvență și va decide, în calitate de acționar, dacă bagă firma în faliment, dacă le vinde sau cum administrează compania respectivă.

 

Potrivit noului proiect firmele cu datorii la stat nu vor mai putea să apeleze în orice condiţii la insolvenţă atunci când au probleme financiare. Acest lucru le va fi interzis dacă au mai mult de 50% din datorie către stat.

 

Vezi aici: PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ