Complexul Muzeal lansează o provocare arădenilor

Data publicare: Miercuri, 12 Septembrie, 2018 Total: 947 accesari

Complexul Muzeal lansează o provocare arădenilor

Consiliul Județean Arad și Complexul Muzeal doresc să relanseze imaginea și activitatea instituției de cultură, printr-un proces denumit „rebranding”.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, consideră că, odată cu instalarea noului director, Complexul Muzeal Arad „trebuie să aibă o altă anvergură, mai ales în contextul sărbătoririi Centenarului. Complexul Muzeal trebuie să aibă o deschidere față de arădeni, un parteneriat cu comunitatea”.




Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal, a subliniat că dorește o redefinire a imaginii instituției, care să fie făcută împreună cu arădenii, primul pas fiind lansarea unui sondaj prin care arădenii să-și expună propria lor viziune față de Muzeu. „În acest an s-au împlinit 125 de ani de la înființarea Complexului Muzeal, care multă vreme a însemnat cea mai importantă instituție de cultură a județului. Vrem ca această prestigioasă instituție să se identifice cu comunitatea, să dialogheze cu arădenii”, a precizat directorul Constantin Inel.




S-a creionat și un calendar al evenimentelor. Astfel, începând cu săptămâna viitoare se va lansa în spațiul public un chestionar, pe site-ul instituției, prin care arădenii pot să-și expună ideile, viziunile și așteptările privind Complexul Muzeal. Acest sondaj  va fi disponibil întreaga lună septembrie, urmând ca în cea de a doua etapă a calendarului să se organizeze un concurs de soluții, din care să rezulte o imagine de ansamblu a ceea ce va însemna noua identitate, inclusiv un logo al instituției. Cel mai probabil, până la sfârșitul lunii octombrie va fi finalizată întreaga procedură și Complexul Muzeal va avea o nouă imagine.