Sărbătoarea deschiderii noului an școlar a cuprins Aradul!

Data publicare: Luni, 10 Septembrie, 2018 Total: 2334 accesari

Sărbătoarea deschiderii noului an școlar a cuprins Aradul!

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost astăzi alături de elevii instituțiilor de învățământ arădene, cu ocazia deschiderii noului an școlar.

“Mulţumesc directorilor şi profesorilor pentru modul exemplar în care au organizat începutul de an şcolar, mulțumim școlii pentru valoarea incontestabilă a educației pe care ne-o oferă, mulţumim părinţilor pentru implicare și pentru tot ceea ce fac în vederea susținerii procesului educațional.

Copiilor le doresc mult succes la şcoală, un an frumos, cu multe realizări și îmi exprim speranța că problema finanţării sistemului educational va fi soluționată în curând“, a fost mesajul transmis de edil cu această ocazie. 

Emoțiile elevilor și ale părinților s-au împletit cu nerăbdarea revederii, iar discursurile rostite de cei prezenți au transmis mesaje de speranță și succes, elogiind educația ca fundament al formării intelectuale și sociale.

Primarul Aradului a fost prezent la festivitățile organizate la Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Economic, Liceul Național de Informatică și Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad.