Acţiune de informare a populaţiei în privinţa circulaţiei bicicletelor pe drumurile publice

Data publicare: Duminica, 02 Septembrie, 2018 Total: 1575 accesari

Acţiune de informare a populaţiei în privinţa circulaţiei bicicletelor pe drumurile publice

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Arad a desfăşurat o acţiune de informare a populaţiei în privinţa circulaţiei bicicletelor pe drumurile publice. Evenimentul a avut loc la Sântana şi a constat în conştientizare a populaţiei faţă de pericolele la care se expun biciliştii care circulă neregulamentar.

Reprezentanţii ATOP împreună cu cei ai poliţiei au subliniat necesitatea purtării echipamentului de biciclist, cască şi vestă reflectorizantă, mai ales pe drumurile publice care nu sunt dotate cu pistă de biciclete. Cu acest prilej au fost distribuite veste reflectorizante bicicliştilor care nu aveau în dotare acest accesoriu.

***

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este un organism independent cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care s-a constituit şi funcţionează pe lângă Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv pe lângă fiecare consiliu judeţean, şi care îşi desfaşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.


Scopul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică este să asigure, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică.