La jubileu – Şcoala gimnazială Nr.1 Arad
De prin februarie, Mandy se straduieşte sa ne găseasca, sa ne adune. Se implinesc cinzeci de ani de la terminarea gimnaziului, la Generală nr.1 şi nu ar vrea sa treaca evenimentul nemarcat.
Aniversarii, la aceasta cifra, romanii îi spuneau jubileu. Azi, cine cum vrea.!
Intru pe aceeasi poarta (recunosc pragul cilindric peste care îmi ridicam bicicleta) si vad in curte, un grup de tineri. Tineri bunici, vreau sa zic! Erau adunati in jurul castanului, ce domina (din memorie) curtea şcolii, ramas apoi trunchi golaş (într o poza) si acum, o sarmana cioată, mascată de doua banci.
Parcurg cativa metri şi încerc sa ghicesc cine se ascunde sub trasaturile mai mult decat mature ale persoanelor adunate in mijlocul curtii. Păreau ca alungasera grijile curente si se vedeau din nou, la varsta fara ganduri si responsabilitati.Zglobii, veseli, zambitori Conversatiile se înnoada lejer.
Unii au ramas ori revenit in Arad, dupa şcoala sau diverse peregrinari, altii schimbând tara sau tocmai continentul, incât din trei clase, abia ce ne vedem adunati 24.
Intram intr o sala de clasa, la parter. Cladirea fusese intotdeauna frumoasă. Si aşa rămăsese, apoi bine goaspodarită si curată. Foarte curata. Luam loc in banci. Noroc ca incapem. Unii.
Actualul director ni se adreseaza cu emotia de a participa in premiera, la un astfel de moment.
Am avut surpriza, apoi, de a o revedea pe doamna Didina Decis, invătătoarea celor din clasa B. Dreapta ca o coloana la venerabila vârsta de 95 de ani, întotdeauna, un model. Dintre profesori, doamna Nosco, de desen. Mi o aminteam cum intr o toamna, adusese o frunza de castan, dupa care trebua sa facem o acuarelă, destul de elaborata. În toamna aceasta au scapat, nu mai au frunze. Dar de acuarele?
A urmat momentul cu strigatul catalogului. Raspunsuri laconice sau luxuriante, ca omul! Din oraş sau de prin lumea larga ne au trimis salutari colegi şi dascali. Nu si cei care trecusera vamile cele mari. Mulţi. Mult prea mulţi!
Dupa vreo trei ore ne desparţim anevoie, urmând a ne revedea mai spre seara, pe terasa unui restaurant cu vedere spre Mureş.
Aici discuţiile mult diferite. Dintre aradeni, cei care se frecventau faceau planuri pentru sfârsitul de săptămâna. Multi exuberanti, locvace, in dispozitie de distractie. Cina si tort. Timizi extrovertiti, vedete ponderate, inţelepti intoleranţi arătau cam tot ce face viata, de vrea, din om.
La centenar, vom fi, fara dubiu, cu totii pe acelasi tărâm, sa mai povestim o vreme, o vecie...
Scris de Dana Cornelia Todor
Foto Viorel Musca