O femeie din Arad a avut un înger păzitor. Aceasta a fost salvată de un tânăr arădean curajos

Data publicare: Joi, 30 August, 2018 Total: 3913 accesari

O femeie din Arad a avut un înger păzitor. Aceasta a fost salvată de un tânăr arădean curajos Joi la orele prânzului, o femeie din Arad a fost la un pas de înec. Aceasta a fost salvată în ultimul moment, de un tânăr arădean, care a observat-o la timp.

Se pare că femeia a căzut în râul Mureș de pe pontonul de lemn din dreptul terasei Perla. Femeia a fost văzută de un tânăr arădean, curajos, care n-a stat pe gânduri și a salvat-o chiar lângă ponton.

”Femeia, în jur de 50-60 de ani a fost preluată de un echipaj SMURD, în stare stabilă și conșientă” a precizat maiorul Pleșca George, purtător de cuvânt al ISU Arad.


La fața locului s-au deplasat mai multe echipakje ale ISU Arad printre care și unul de scafandri, dotat cu barcă pneumatică. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. 


foto: arhivă