O casă a luat foc în Pâncota, luni seara

Data publicare: Marti, 14 August, 2018 Total: 1515 accesari

O casă a luat foc în Pâncota, luni seara O familie din Pâncota a trecut prin clipe de groază luni seara, când casa le-a luat foc. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii Detașamentului de Pompieri Ineu, cu două autospeciale cu apă și spumă. 

"În momentul sosiri forțelor de intervenție incendiul se manifesta la o cameră hol, bucătărie și acoperiș pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. S-a intervenit pentru localizarea și limitarea propagării în colaborare cu SVSU Pâncota. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric"  a precizat maiorul Pleșca George, purtător de cuvânt al ISU Arad.

FOTO : ISU Arad