Un tren a deraiat duminică, între Caracal și Craiova

Data publicare: Duminica, 12 August, 2018 Total: 2175 accesari

Un tren a deraiat duminică, între Caracal și Craiova

Un tren a deraiat în județul Dolj, duminică, între Caracal și Craiova. Din primele informații, este vorba despre un tren cu 23 de vagoane cu biodiesel care a sărit de pe șine pe raza localității Cârcea. Șapte vagoane s-au răsturnat, iar dintr-altul care s-a înclinat se scurge combustibil într-un pârâu, au precizat reprezentanții ISU Dolj.

 

Deraierea a avut loc în zona viaductului din zona localității Cârcea. La fața locului intervin mai multe detașamente de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, notează Agerpres.ro.



Traficul feroviar a fost închis duminică, începând cu ora 8:20, pe raza SRCF Craiova, între staţiile CF Malu Mare şi Banu Mărăcine, din cauza deraierii a 6 vagoane din compunerea unui tren de marfă ce transporta produse petroliere. Garnitura feroviară aparține operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român), au precizat reprezentanții Companiei Naționale Căi Ferate (CFR).

 

„Trenul, care avea în compunere 23 de vagoane şi circula pe distanţa Slobozia – Veche Curtici, transporta produse petroliere. Menţionăm că locomotiva trenului a deraiat şi 6 vagoane din compunerea trenului 80315 aparţinând GFR s-au răsturnat în viaductul Cârcea. La faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului”, se precizează într-un comunicat CFR.

 

Sursa: Agerpres.ro