În urma evaluărilor recente privind starea traseelor turistice din arealul Stațiunii Moneasa, județul Arad, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad anunță că jumătate din traseele din masivul Codru-Moma rămân închise!
Traseele turistice au fost închise în urma furtunii violente din luna septembrie 2017, când sute de arbori au fost doborâți de vânt pe traseele turistice montane din județ, acestea devenind impracticabile.
În momentul de față traseele afectate de furtună necesită ample acțiuni de reamenajare (refacerea semnelor de marcaj și a indicatoarelor deteriorate). Reamenajarea nu poate fi începută însă fără degajarea traseelor de masa lemnoasă doborâtă de vânt, sarcină aflată în atribuția Ocolului Silvic. Până la degajarea arborilor de pe trasee, pentru a evita riscul de accidentare și rătăcire, jumătate din traseele turistice montane din zonă au fost închise!
În acest moment în zona Munților Codru-Moma sunt accesibile următoare traseele turistice:
Atenționare! Din cauza condițiilor meteo sau a exploatărilor forestiere, unele trasee sau porțiuni din traseele turistice pot deveni impracticabile pentru parcurgerea acestora, în special cu bicicletele.
Traseele turistice închise din zona Munților Codru-Moma sunt următoarele:
Salvamont Arad recomandă turiștilor să nu planifice drumeții pe traseele turistice închise, riscul de accidentare sau rătăcire fiind crescut. De asemenea, recomandăm prudență și o planificare atentă a drumețiilor inclusiv în munții Zărand și în zona muntelui Găina, deoarece există posibilitatea de a întâlni arbori căzuți, ceea ce duce la prelungirea timpului normal de parcurgere a traseelor.
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad este organizat și funcționează ca serviciu public de interes județean cu personalitate juridică proprie, în subordinea Consiliului Județean Arad. Serviciu permanent în folosul comunității, Salvamont-Salvaspeo Arad contribuie la sprijinirea și dezvoltarea turismului din județul Arad, având ca scop principal coordonarea activității de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți a persoanelor accidentate și a bolnavilor precum și a activității de prevenire a accidentelor și de salvare din mediul subteran speologic.
În continuare, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad va continua lucrările de amenajare și de întreținere a traseelor turistice din Munții Zărandului, Codru-Moma și zona Muntele Găina, astfel încât turiștii să aibă parte de drumeții cât mai plăcute în condiții de siguranță.
Echipele salvamont, singurele structuri abilitate legal, pregătite şi dotate să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112, iar absolut orice informaţii despre zona montană se pot obţine prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0725826668) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.
Vă dorim să aveți parte de zile cât mai senine pe poteci de munte!
Echipa Salvamont-Salvaspeo Arad