Revoltă a locuitorilor din cartierul Via Carmina! CNAIR le-a închis ieșirea principală în DN7

Data publicare: Joi, 02 August, 2018 Total: 11652 accesari

Revoltă a locuitorilor din cartierul Via Carmina! CNAIR le-a închis ieșirea principală în DN7

Joi dimineaţa, lucrătorii Companiei Naţionale de Drumuri, au purces cu mic cu mare la intrarea – ieşirea din cartierul Via Carmina, cu muncitori, scule şi materiale, pentru a închide calea de acces principală în DN7, folosită de sutele de locuitori din acest cartier, făcându-le o surpriză de proporţii sutelor de locuitori ai acestui cartier.

 

La drept vorbind, ieşirea cu pricina, era una destul de periculoasă şi anevoioasă, având în vedere că DN7 este un furnicar continuu de dimineaţa până seara, însă din păcate, era singura cale de acces decentă a cartierului.

 

Povestea este complicată din spusele locuitorilor acestui cartier, şi implică mai mulţi factori, atât dezvoltatorul acestui cartier care a promis un sens giratorie la intersecţia cu DN7 care a rămas un vis frumos şi o promisiune pe hârtie, Primăria Vladimirescu care tot din spusele locuitorilor cu care am stat de vorbă, ar refuza sa preia strazile din cartier, precum şi CNIR care, a luat decizia să le “taie macaroana” sutelor de familii care locuiesc în acest cartier.

 

Una peste alta, instituţiile amintite mai sus, n-au reuşit să găsească o soluţie pentru acest cartier, împreună cu promisiunile neîndeplinite ale dezvoltatorului, au dus la situaţia destul de nepălăcută pentru arădenii din acest cartier, astfel că aceştia s-au revoltat şi au pornit un protest spontan prin care au dorit să-şi exprime dezacordul total pentru situaţia în faţa căreia au fost puşi, aşa că, s-au adunat cu maşini, copii, caţei şi purcei la unica ieşire decentă din acest cartier, pornind un protest spontan.

 

La faţa locului s-au adunat zeci de locuitori ai cartierului împreună cu zecile lor de maşini, care vor fi nevoite  să folosească un drum lateral plin de gropi şi foarte îngust, pe care nu încap două maşini deodată, şi care, susţin locuitorii din Via Carmina, le va distruge maşinile în câteva luni.

 

Nu ştim ce soluţie va putea fi găsită până în toamnă când aceştia vor fi nevoiţi să plece cu cel puţin 1 oră înainte pentru a-şi duce copii la şcoli, nemaiputând folosi calea de acces care tocmai a fost închisă, însă actuala situaţia nu este una normal, şi necesită o rezolvare urgentă.