Continuă Investiţiile în comuna Vladimirescu continuă

Data publicare: Joi, 02 August, 2018 Total: 1407 accesari

Continuă Investiţiile în comuna Vladimirescu continuă

Comuna Vladimirescu este cea mai mare şi mai dezvoltată comună din judeţul Arad. Această extindere se datorează faptului că administraţia locală a realizat investiţii importante atât din fonduri proprii, cu contribuţia Consiliului Judeţean, cât şi din fonduri europene.

           
Primarul comunei, Ioan Crişan, susţine faptul că lucrările de modernizare vizează în principal confortul locuitorilor: „Au început lucrările de introducere a gazului în cartierul «Florilor» (noul cartier al localităţii), şi în Mândruloc. Lucrarea se execută în parteneriat cu Romgaz, urmând ca în luna noiembrie locuitorii să beneficieze de acest serviciu. În cartierul «Florilor» a fost introdusă inclusiv reţeaua electrică. De asemenea, iluminatul public va fi pus în funcţiune în toată comuna în anul 2019.


Siguranţa este pe primul loc. La toate trecerile de pietoni am montat lămpi electrice, astfel că pe timp de noapte acestea sunt iluminate puternic ca şoferii să observe din timp pietonii.


Până în data de 20 august vor fi finalizate trotuarele din cartierul Glogovăţ, pe o parte a fiecărei străzi. Tot în luna august, la Horia, se finalizează trotuare dotate cu pistă de biciclete, pe o lungime de 1200 metri”.

           
Administraţia locală din Vladimirescu a atras şi fonduri europene pentru modernizarea comunei. „S-a semnat contractul de mobilare a căminelor culturale din Horia şi Mândruloc, prin care acestea vor fi dotate cu scaune, dar şi instalaţii de sonorizare. De asemenea, cu sonorizare va fi dotată şi casa de cultură din Vladimirescu.


Tot din fonduri europene am investit în infrastructură. Drumul agricol, cu o lungime de circa 8 km, care uneşte extravilanul agricol de la Vladimirescu la Cicir, este în faza finală. Se asigură un acces uşor (asfaltat) la tot ce înseamnă agricultura comunei, între DN7 şi linia CFR, de la Vladimirescu la Cicir, ceea ce înseamnă aproximativ 30% din terenul agricol al comunei.


În jurul datei de 10 august aşteptăm rezultatul final al licitaţiei privind asfaltarea noului cartier, Glogovăţ, cât şi în Horia, parţial”.

           
Momentul «Centenar» are un loc special în agenda administraţiei locale din Vladimirescu. „În acest context, în 16 august se va dezveli bustul lui Vasile Goldiş în faţa Casei de Cultură Vladimirescu. Comunitatea noastră a ridicat acest bust spre gloria şi cinstirea veşnică a eroilor şi luptătorilor pentru Marea Unire.


În seria acţiunilor dedicate Centenarului, s-a numărat şi resfinţirea drapelului purtat de preotul Iancu Ştefănuţ din Mândruloc, parte a delegaţiei cercului Lipova, condusă de Vasile Goldiş, la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918.


La momentul dezvelirii bustului vor fi prezenţi oameni de seamă care vor vorbi despre Marea Unire şi Vasile Goldiş, printre care şi îndrăgitul actor şi conferenţiar Dan Puric. La Horia va fi plasată o placă comemorativă pe şcoala unde Vasile Goldiş a învăţat un an (o clasă) în limba germană.


De asemenea, respectăm şi ne închinăm în faţa bisericilor Ortodoxă şi Greco – Catolică din România a căror conducători şi slujitori au fost în fruntea luptei pentru unire. Fiecare parohie din cele două biserici va primi în dar câte o troiţă în stil românesc, pe a cărei fundaţie sunt scrise cuvinte de recunoştinţă veşnică celor care au înfăptuit Marea Unire. Tot pentru a marca acest moment istoric, am arborat la intrarea și ieșirea localității, drapelul național al României, alături de un drapel cu însemnele „CENTENAR 100 ROMÂNIA 1918 – 2018 SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ”. Comuna noastră a avut oameni de seamă cu care ne putem mândri şi faţă de care suntem onoraţi să ne manifestăm recunoştinţa”,
a subliniat primarul Ioan Crişan.

„Comuna Vladimirescu are o administraţie performantă, flexibilă, axată pe nevoile cetăţeanului. Administraţia locală, condusă de unul dintre cei mai experimentaţi primari ai judeţului, a demonstrat acest fapt prin modul de lucru, prin atragerea de fonduri europene, dar şi prin gestionarea cu simţ de răspundere a bugetului comunei. Vladimirescu este de departe cea mai mare şi dezvoltată comună din judeţul Arad, iar ritmul cu care se dezvoltă şi se extinde este demn de toată admiraţia şi respectul”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al PNL Arad.