ULTIMA ZI pentru depunerea declarației unice LA ANAF

Data publicare: Marti, 31 Iulie, 2018 Total: 1801 accesari

ULTIMA ZI pentru depunerea declarației unice LA ANAF

Marți, 31 iulie, este ultima zi pentru depunerea declarației unice la ANAF. Persoanele fizice au la dispoziție mai multe opțiuni pentru a depune documentul.

 

Declarația unică poate fi depusă online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

De asemenea, declaraţia unică se poate depune şi în format fizic, la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

 

Cine trebuie să depună declaraţia unică

Declaraţia unică se completează şi se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune acest formular, mai arată datele Finanţelor.

Cei care nu depun la timp declaraţia unică riscă o amendă cuprinsă între 50 şi 500 de lei.

Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.