Garajele de pe Simion Popa care “s-au încăpăţânat” să rămână în picioare au fost demolate de Primărie

Data publicare: Vineri, 27 Iulie, 2018 Total: 4050 accesari

Garajele de pe Simion Popa care “s-au încăpăţânat” să rămână în picioare au fost demolate de Primărie

Primăria Municipiului Arad a dispus demolarea primelor două garaje ale cărui proprietar nu s-a conformat somaţiei primite. Acestea erau situate pe strada Simion Popa din cartierul Micălaca şi ar fi trebuit demolate până la 30 aprilie 2018.

Întrucât termenul în care proprietarul ar fi trebuit să dezmembreze cele două construcţii provizorii expirase de mult, municipalitatea a emis către operatorul contractat în acest scop comanda de lucrări de demolare. Astfel, în cursul zile de joi, 26 iulie 2018, s-a intervenit în zona Mioriţa. Spre surprinderea tuturor cele două garaje nici măcar nu erau folosite pentru adăpostirea maşinilor, având mai degrabă rol de spaţiu de depozitare (s-au găsit la faţa locului: ladă frigorifică, frigider, materiale de construcţii, elemente de mobilier, damigene, cauciucuri).

Primăria Municipiului Arad atrage atenţia că va proceda  întocmai cu toate garajele care nu vor fi demolate în termenul prevăzut de somaţie. Conform regulamentului local, proprietarii garajelor vor fi somați să ridice construcţiile provizorii de pe domeniul public prin afișarea somației pe garaj, iar în cazul unui refuz Primăria Municipiului Arad le va demola pe cale administrativă, iar costurile vor fi recuperate de la proprietari. Demersul este unul pregătitor lucrărilor de regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri.  

Desființarea celor două garaje de pe strada Simion Popa va permite acum amenjarea a două noi locuri de parcare.