Tânără rănită în urma unui accident rutier

Data publicare: Luni, 16 Iulie, 2018 Total: 1118 accesari

Tânără rănită în urma unui accident rutier

Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 8:40, pe DN 79, în apropiere de Oradea, în urma căruia, o tânără de 32 de ani a ajuns la spital, cu mai multe traumatisme.

În accident au fost implicate două TIR-uri și un autoturism, care s-au ciocnit în zona localității Nojorid din județul Bihor.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu paramedici al Detaşamentului 2 Oradea, care a acordat primul ajutor tinerei de 32 de ani,care acuza dureri.

Cele două camioane și autoturismul circulau spre Salonta,iar mașina circula între cele două Tir-uri. Se pare că Tir-ul din spate a lovit mașina, care la rândul ei a intrat în primul autotren.

Traficul a fost blocat pe un singur sens, preț de zeci de minute.


foto: ebihoreanul.ro