Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, este un oraş cu aproape 2 milioane de locuitori (doar zona centrală). Fără a fi neapărat o destinaţie turistică în care să vă petreceţi o săptămână, oraşul nu trebuie sub nicio formă evitat în cazul în care paşii (sau... avioanele) vă poartă prin zonă.

 
KL este, de altfel, unul din cele mai bune locuri de schimbat avioanele către locaţii mai "exotice". Este una dintre cele mai ieftine destinaţii aeriene ale Asiei de SE şi poate fi stabilită ca o "bază" intermediară pentru excursii către Filipine, Indonezia, Australia sau Oceania, întrucât, aşa cum „turiştii profesionişti“ ştiu, cele mai ieftine bilete de zbor din Europa către Asia de SE sunt cele spre Bangkok şi Kuala Lumpur. Dacă ştiţi să „vânaţi“ oferte, puteţi găsi bilete dus-întors către aceste destinaţii la preţuri chiar şi sub 400 de euro de persoană. Totul e să ştiţi când să rezervaţi şi când să zburaţi.

Din Kuala Lumpur, aveţi varianta alegerii unui zbor în continuare, cu  "gigantul" low-cost Air Asia, care are aici aeroportul de domiciliu (Atenţie! Aeroportul KLA din Kuala Lumpur are 2 terminale, aflate la o oarecare distanţă unul de celălalt).

După aproape 24 de ore de zbor din Budapesta, cu escală în Dubai şi cu o diferenţă de fus orar de 5 ore, o "pauză" de o zi în KL este o binevenită acomodare la căldura umedă de peste 30 de grade şi la mâncarea asiatică. De toaletele tip „turcesc“ şi de maşinile cu volan pe dreapta, nici nu mai pomenesc.

Ah, da! Malaezia! Nume cu rezonanţă ultra-exotică, de arome, de mirodenii şi de piraţi. Prima impresie ce ne-o lasă este însă departe de aceea din visele noastre; astăzi, Malaezia este unul dintre statele Asiei cu cele mai mari creşteri economice anuale. Modernul muşcă adânc din jungla şi aşa decimată, pentru a face loc plantaţiilor de palmieri, valorificaţi pentru uleiul pe cât de aducător de profit, pe atât de nesănătos.

Malaezia este un stat cu o suprafaţă  puţin mai mare ca a României şi cu o populaţie de 30 de milioane de locuitori. Se întinde atât pe penisula malaeziană, între Thailanda şi Singapore, cât şi pe partea de nord a insulei Kalimantan (Borneo), pe care o împarte cu Indonezia şi sultanatul Brunei.

Deşi este un stat islamic, budiştii, hinduşii şi creştinii sunt bine reprezentaţi, iar femeile cu faţa acoperită se întâlnesc destul de rar. În trenuri, există, într-adevăr, vagoane special destinate femeilor, dar în ele am văzut şi numeroşi bărbaţi. De obicei, turişti. Chiar şi noi am găsit locuri doar într-un asemenea vagon şi nimeni nu a avut ceva de obiectat.

Interzise cu adevărat sunt doar drogurile, deci mare atenţie dacă veniţi în Malaezia: simpla posesie a stupefiantelor atrage după sine pedeapsa capitală prin spânzurătoare!

Revenind la populaţie, aceasta este exact ceea ce dă farmec Malaezei: amestecul de malaezieni, indieni, chinezi şi europeni creează o extraordinară atmosferă cosmopolită. Deşi limba oficială este Bahasa Malaysia, alte limbi asiatice se vorbesc pe scară largă. La fel şi engleza. Este, astfel, extrem de uşor să vă descurcaţi ca turist. Malaezienii sunt extrem de „pasionaţi“ pentru engleză, altfel nu îmi explic de ce în vorbirea curentă au integrat cuvinte şi sintagme englezeşti, mai mult sau mai puţin „malaezificate“. De exemplu, „autobuz“ este „bas“, iar „casă de schimb valutar“ –  „money changer“.

Kuala Lumpur este o combinaţie bizară de trenuri intraurbane moderne, pe poduri suspendate, pasarele, zgârie-nori de sticlă şi mall-uri, la o aruncătură de băţ de cartiere cu străduţe înguste, supraaglomerate, în care comercianţii stradali sunt înghesuiţi tarabă lângă tarabă sau, de la caz la caz, garaj lângă garaj.

Pe străzile pietonale din orăşelul chinezesc, găsiţi tot ce vă doreşte inima în materie de marfă contrafăcută, pentru care trebuie să negociaţi  “la sânge”. În orăşelul indian, vă vor seduce aromele ce inundă străzile, iar în sectorul nepalez – culorile.

Turiştii români sunt avantajaţi de faptul că moneda malaeziană, ringgit, are paritatea de aproximativ 1:1 cu leul românesc, deci este uşor de calculat totul.

Preţurile sunt mai mici ca în Europa; în plus, aici puteţi găsi multe  chilipiruri – de la electronice la articole vestimentare. Kuala Lumpur poate fi definit cel mai bine ca o "combinaţie de India cu China", ca şi populaţie, comerţ sau mâncare.

Întrucât aromele exotice ale bucatelor sunt un motiv important pentru a vizita Asia, avem veşti bune: mâncarea este foarte ieftină, iar dacă veţi dori să mâncaţi într-unul din numeroasele fast-food-uri stradale, puteţi să vă săturaţi fără a scoate din buzunar mai mult de 10 ringgit. Noi am încercat un restaurant indian „de fiţe“, unde, pentru 3 feluri de mâncare şi băuturi, am plătit în total 34 de ringgit (pentru 2 persoane).

Dimineaţa, oraşul, asemenea marilor metropole asiatice, pluteşte într-o aparentă somnolenţă, până  către amiază, aşa că am luat unul din numeroasele trenuri suburbane către, probabil, cel mai interesant obiectiv din zonă (exceptând turnurile gemene Petronas) –  peşterile şi templele hinduse de la Batu Caves.

Deşi templele sunt drăguţe în sine şi extrem de colorate, pline de zeităţi cu figuri de animale, cred că, totuşi, marea atracţie a zonei rămân maimuţele şi peşterile. Acesta
este unul dintre cele mai uşor accesibile locuri din lume, unde puteţi interacţiona direct cu maimuţe şi, chiar dacă e plin de afişe cu „vă rugăm, nu hrăniţi maimuţele“, toţi turiştii se pretind analfabeţi şi se amuză făcând poze rudelor lor mai îndepărtate, care vin la orice foşnet ce seamănă cu acela al unui ambalaj de biscuiţi. Unele sunt destul de agresive şi am văzut turişti (chinezi, desigur) care s-au speriat de ele, scăpând pe jos nuca de cocos pe care o savurau cu paiul, spre deliciul simpaticelor animale, care imediat sar pe fructul împrăştiat pe jos.

Sunt mulţi turişti chinezi în Malaezia. Explicaţia mi-a oferit-o un chinez hâtru, pe care l-am cucerit cu expresia „Wo ai chongguo“ (eu iubesc China): chinezii adoră să călătorească în ţări în care se vorbeşte chineza. Se simt în largul lor. De aceea, aleg cu precădere Tailanda, Malaezia sau, mai recent, Nepalul (în serviciile turistice s-a introdus pe scară largă limba chineză), în pofida Vietnamului sau a altor ţări non-chinezofone.

Revenind la peşteri, unicitatea obiectivului de la Batu Caves îl constituie faptul că numeroase grote au fost transformate în temple. Coloratul mai mult sau mai puţin gen kitsch al stalactitelor şi al pereţilor, precum şi armata de statui reprezentând zei hinduşi, chiar dacă denotă un gust artistic îndoielnic, fac din acest punct o atracţie turistică de necontestat.

Tarabele cu suveniruri, cu mâncăruri tradiţionale, atelierele unde vă puteti picta cu henna, totul dă acestui mic univers de la periferia marelui oraş o frumuseţe particulară.

Marea statuie „aurită“ ce domină oraşul de la distanţă ne face să privim spre ceea ce ne aşteaptă în orele următoare – descoperirea unei întregi capitale în doar o jumătate de zi.

Noroc că reţeaua de transport în comun este extrem de bine pusă la punct. Diverse trenuri, tramvaie şi metrouri, care de care cu nume mai ciudate, abia aşteaptă să te ducă, în schimbul a câţiva rinngit, dintr-un cartier în altul al oraşului. Există şi numeroase autobuze; unele dintre ele, pe trasee deosebit de utile pentru turişti, sunt gratuite, fiind plătite de autorităţile locale!
Interesantă şi stârnind oarecari nedumeriri este alternanţa de zone suprapopulate, aflate la câteva zeci de metri distanţă de parcuri pustii şi terenuri virane sau linii ferate înconjurate de sârmă ghimpată. Din acest motiv, ceea ce pare aproape pe hartă, poate necesita în realitate destul de mult timp pentru a ajunge acolo. Noi am rătăcit prin cartierele chinezesc şi indian, târguindu-ne pentru câte un rucsac „de firmă“ sau admirând artizanatul indian.

 

Traversatul străzilor cu multe benzi, pe semafor roşu, cot la cot cu localnicii, este aici un exerciţiu de jogging foarte util şi, după puţin antrenament, nici nu mai este atât de periculos!
Malaezienii (respectiv locuitorii acestui oraş, căci, poate, doar în Bruxelles am văzut un oraş mai cosmopolit ca aici) sunt foarte amabili şi te îndrumă oriunde vrei să ajungi. Trebuie apreciat şi faptul că negustorii stradali nu au insistenţa enervantă, specifică ţărilor arabe sau Nepalului, spre exemplu. Te poţi plimba în linişte, fără să fii hărţuit.

Deşi ne aşteptam ca tenul deschis şi părul blond al Alecsandrei să fie cel puţin un pol de atracţie pentru localnici, adevărul e că am trecut peste tot (relativ) neobservaţi, ceea ce e bine.
Seara ne-a prins lângă Turnurile Petronas, elementul reprezentativ al capitalei malaeziene. Între 1998-2004 cea mai înaltă clădire din lume, turnurile deţin şi astăzi acest record, însă la categoria clădiri duble.

În schimbul unei sume destul de piperate, se poate urca pentru o privelişte de vis asupra oraşului, însă noi am ajuns într-o perioadă în care turnurile se aflau în parţială renovare, accesul turiştilor în celebra clădire fiind limitat.Am rămas însă uimiţi de varietatea magazinelor din Mall-ul de la baza turnurilor (şi din toate Mall-urile oraşului, în general), de gama largă de produse malaeziene, coreene, indiene, precum şi de bogata reprezentare a brandurilor europene şi americane. Preţurile sunt, evident, mai mici decât cele din UE.

În concluzie, un oraş al contrastelor, în care pe scările de acces la Mall-urile ultraluxoase dorm ocazional oameni ai străzii, o metropolă în care poţi trăi cu câţiva rinngit pe zi sau poţi cheltui mii într-o seară. Din punct de vedere climatic – acelaşi contrast: am dat aici peste o arşiţă (peste 30 de grade) ucigătoare în combinaţie cu aerul condiţionat, setat sub 20 de grade în toate mijloacele de transport în comun sau în marile magazine.

Kuala Lumpur – dacă aveţi treabă prin partea aceasta a lumii – merită, cu siguranţă, o vizită. Chiar dacă numai între două avioane.

Pentru mai multe aventuri şi sfaturi de călătorie, vă aşteptăm pe canalul nostru de youtube „EveryDay HoliDay“ (în limbile română şi engleză) www.youtube.com/c/everydayholiday