Mihai Paşca (PNL): „Lupta împotriva corupţiei va continua”

Data publicare: Marti, 10 Iulie, 2018 Total: 1403 accesari

Mihai Paşca (PNL): „Lupta împotriva corupţiei va continua”

Decizia președintelui Klaus Iohannis de revocare a Laurei Kovesi era obligatorie și de neevitat urmare a deciziei Curții Constituționale. PNL consideră că lupta împotriva corupţiei va continua, iar preşedintele Iohannis este un garant al respectării legii.

„România a făcut progrese în lupta împotriva corupţiei, care nu se va opri. O instituție publică puternică și care e construită pe principii și mecanisme sănătoase trebuie să funcţioneze bine şi sub altă conducere, cu condiția ca ea să fie selectată corect și transparent. Având în vedere că această selecție va fi făcută de guvernul PSD trebuie să rămânem cu toții vigilenți. Lupta împotriva corupției este susţinută puternic de majoritatea opiniei publice iar în DNA lucrează peste 100 de procurori la care se adaugă ofițeri specializați și restul personalului.

Aceștia trebuie să dovedească în perioada următoare că acolo s-a format o echipă destul de solidă și profesionistă care să ducă această luptă mai departe cu bună credință, cu determinare și care nu cedează în fața presiunilor și încercărilor de intimidare, care, putem fi siguri că vor continua. Sunt însă de acord că demersurile îndreptate de Guvernul PSD înspre procurorul şef al DNA ridică un mare semn de întrebare pentru viitor și anume cât de supus presiunii politice este un parchet al cărui șef poate fi revocat după voia și interesul decidenților politici ai momentului.

În tot acest context nu trebuie să uităm că cea mai gravă problemă a momentului o reprezintă mutilarea legislației penale de către PSD și ALDE, pentru că este un rău major, pe cale a se produce dar care poate fi încă evitat. Modificările recente ale Codului Penal, odată intrate în vigoare fie și pentru o zi, în forma adoptată de Parlament, vor avea consecințe tragice pentru ceea ce înseamnă justiție și dreptate în țara aceasta. Aici este miza adevărată pentru România care se joacă în aceste zile. Noile prevederi legale vor legaliza furtul și administrarea voit defectuoasă a banului public și vor transforma această țară în sat fără câini. Pentru că de data aceasta toți procurorii, nu doar unul, vor fi reduși la stadiul de spectatori lipsiți de orice posibilitate de a interveni.


Și nu doar Dragnea va scăpa de răspundere în dosarul unde a fost deja condamnat pe fond. Alți sute de Dragnea se vor simți încurajați să facă la fel, lipsiți de orice grijă a răspunderii penale. Mie personal situația mi se pare mai gravă decât cea din momentul OUG 13/2017 care a creat atâta indignare. Încă de atunci avertizam că PSD, Dragnea și oamenii lui nu se vor opri. Ei se bazează pe faptul că oamenii au obosit, că și-au pierdut interesul față de acest subiect și au devenit pasivi. Dacă partidele democratice, societatea civilă, noi toți, ne predăm în fața PSD și celor ca Liviu Dragnea și permitem să se întâmple asta, ne vom merita soarta. 

 

Pe de altă parte, epuizându-se treptat această temă a justiției, atenția tuturor se va îndrepta spre catastrofa și rușinea națională pe care o reprezintă guvernul pe care îl girează coaliția PSD-ALDE. Inflația, dezastrele din zonele absorbției fondurilor europene, a investiției în spitale, a infrastructurii sau educației, alături de prestațiile caraghioase ale miniștrilor și mai ales ale Vioricăi Dăncilă vor relua capul de afiș al agendei publice, odată ce retorica preferată a PSD legată de statul paralel rămâne fără obiect. Și când această perdea de fum se ridică vom conștientiza cu toții fundătura în care ne-au adus PSD, Liviu Dragnea și guvernele sale marionetă din ultimul an și jumătate”, a spus Mihai Paşca, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.