Consiliul Judeţean Arad lansează la Ziua Turismului două circuite noi: al clădirilor Marii Uniri şi al Palatelor Secession!

Data publicare: Vineri, 06 Iulie, 2018 Total: 904 accesari

Consiliul Judeţean Arad lansează la Ziua Turismului două circuite noi: 
al clădirilor Marii Uniri şi al Palatelor Secession!

Ziua Turismului Arădean, organizată la sfârşitul acestei săptămâni, este momentul în care Consiliul Judeţean Arad lansează „Circuitul clădirilor Marii Uniri”. Având în vedere că Aradul este unul dintre oraşele cu contribuţie importantă în unirea de la 1918, preşedintele CJA, Iustin Cionca, a solicitat realizarea unui program de tururi ghidate care să cuprindă cele mai relevante imobile din punct de vedere al episoadelor istorice care s-au petrecut aici, în anul 1918.

Proiectul se va derula prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Arad, din cadrul Direcţiei de Comunicare şi Strategii a CJA.

„Aradul este oraşul Unirii! În urmă cu 100 de ani, arădenii sunt cei care au organizat mişcarea de rezistenţă românească, şi-au pus la dispoziţie casele pentru pregătirea Marii Uniri, şi-au consumat resursele proprii şi ale familiilor lor pentru ca la 1 decembrie să poată fi citită, la Alba Iulia, rezoluţia Marii Uniri elaborată la Arad. Constatăm însă că încă se cunosc foarte puţine despre contribuţia arădeană la Marea Unire. De aceea, am decis să realizăm acest circuit cel puţin anul acesta şi să spunem povestea oamenilor şi a locurilor arădene care şi-au pus amprenta asupra istoriei României”, a declarat preşedintele CJA, Iustin Cionca.

Circuitul proiectat va începe de săptămâna viitoare, în mod regulat, în fiecare zi de vineri a săptămânii, de la ora 16.00. Traseul propus se va parcurge pe jos, iar un ghid din cadrul CNIPT va realiza ghidajul celor interesaţi, în limba română. În fiecare zi de joi, de la ora 16, vor avea loc tururi ghidate în limba engleză. Înscrierile se pot face telefonic, zilnic, între orele 09.00 – 16.00, la numărul de telefon 0728.116.412.

Este necesară rezervarea prealabilă!

„Lansăm acest circuit în cadrul Zilei Turismului Arădean pentru a întregi astfel pachetul City Break în Arad pe care îl oferim vizitatorilor judeţului nostru. În cadrul aceluiaşi eveniment, duminică, în parcul Pădurice, lansăm un al doilea circuit, al clădirilor Secession din municipiul Arad, inspiraţi de faptul că oraşul de pe Mureş are una dintre cele mai dezvoltate reţele de clădiri Secession din România. Sunt cel puţin 40 de clădiri realizate în acest stil în centrul Aradului, palate şi case de raport, care fiecare au povestea lor şi istorii personale care le conturează personalitatea. Acestea ne dorim să le facem mult mai cunoscute pentru arădeni, dar şi pentru vizitatorii de pretutindeni”, a declarat dr. Andrei Ando, director al Direcţiei de Comunicare şi Strategii a CJA.

Tururile ghidate ale clădirilor Secession vor fi disponibile marţi, de la ora 16 (în limba română), respectiv miercuri, de la ora 16 (în limba engleză). Înscrierile se pot face telefonic, zilnic, între orele 09 – 16.00, la numărul de telefon 0728.116.412.

Este necesară rezervarea prealabilă!