Dragoș Pătraru dat afară de la TVR, AFIRMĂ: “Misiunea TVR e clară. Să fie o goarnă a PSD-ului”

Data publicare: Joi, 28 Iunie, 2018 Total: 2211 accesari

Dragoș Pătraru dat afară de la TVR, AFIRMĂ: “Misiunea TVR e clară. Să fie o goarnă a PSD-ului”

Televiziunea națională a luat decizia de a denunța unilateral contractul cu firma prin intermediul căreia Dragoș Pătraru realiza emisiunile de la TVR. Cei de la TVR îl acuză pe Dragoș Pătraru că a făcut afirmații de natură să defăimeze atât directorul TVR, cât și conducerea postului.

 

 

Cauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii “Starea Naţiei”, ca de exemplu: “Date fiind componenţa noului CA, din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, comportamentul noului PDG, Doina Gradea, faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni – noi, cei de la Starea naţiei, NU vom mai accepta să producem această emisiune aici, după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba. Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar spre deosebire de conducerea asta numită politic, noi am venit cu bani de acasă la TVR, am investit aici aproape 50.000 de euro, împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică, facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira, prin prezenţa noastră aici, o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public”.

 

Dragoș Pătraru a reacționat după ce emisiunea sa a fost scoasă din grilă de TVR și o avertizează pe Doina Gradea. 

 

"În mod normal, contractul trebuia să se prelungească cu încă 6 luni pentru că toate clauzele de audienţă au fost îndeplinite, dar ştiam că dispoziţia doamnei Doina Gradea a fost la fel ca şi în iarnă - pentru că ei au vrut să ne dea afară în iarnă, dar nu au putut, daunele plătite de televiziunea publică ar fi fost foarte mari. Doina Gradea este un fel de Ludovic, nu Orban, ci cel care spunea că , şi doamna Gradea este . Ea spune că este vorba de atacurile mele la adresa SRTv. Din contră, noi am vrut să atragem atenţia că există grupuri de interese politice şi economice care vor să acapareze Televiziunea şi să dicteze din punct de vedere editorial potrivit acestor interese. Probabil că asta o va spune o instanţă, pentru că vom ajunge acolo cu siguranţă. Nu e o surpriză că s-a întâmplat asta, pentru că ordinul s-a dat în urmă cu şapte luni", a declarat Dragoş Pătraru pentru News.ro.

 

Potrivit g4media.ro,  clauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute de Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii ’’Starea Naţiei”, considerate de conducerea TVR ca fiind defăimătoare la adresa conducerii postului.

Aflat în concediu, Dragoș Pătraru a postat un mesaj pe contul de socializare, unde explică ce s-a întâmplat, ținând să le mulțumească tuturor pentru încurajări.

 


“Pentru că sunt în concediu, iar telefonul îmi sună ca-n gară, spre disperarea Monicăi și a copiilor (vă mulțumesc pentru mesaje), fac aici câteva precizări, pentru cei interesați:

  1. Decizia SRTV, de a denunța unilateral contractul cu Starea nației, nu face decât să confirme ceea ce noi am susținut cu argumente, în ultimele luni. Că noua conducere a televiziunii publice a primit, la instalare, misiunea clară de a scoate această producție de pe post, cu orice preț. După mai multe încercări eșuate și tot felul de șicane (diminuare contract, anularea reluării de pe TVR 2, decalarea reluării de pe TVR 1, pentru a i se reduce audiența), intimidări și încercări de cenzură, s-a reușit acum. Pentru că asta fac slugile cărora li se dau funcții, execută ordinele venite de la partid. Simplu și trist pentru democrația noastră.

  2. Nu există încălcări ale contractului din partea noastră. Tot ce am făcut a fost să încercăm să apărăm televiziunea publică de niște oameni care ar face orice pentru funcțiile în care i-a pus partidul. Doina Gradea spune: televiziunea sunt eu. Și acționează ca atare, fără să fie deranjată de cineva. De ce? Pentru că sunt foarte puțini oamenii care mai au pretenții de la TVR, care cred că televiziunea publică trebuie să acționeze în interesul publicului, nu în interesul puterii politice. Timpul va confirma că noi am avut dreptate. Timpul și justiția, desigur.

  3. Le mulțumesc angajaților TVR care ne-au ajutat să vă oferim un produs de calitate, celor care nu se lasă călcați în picioare și celor care rămân acolo, să lupte din interior, atât cât pot, cu o conducere politizată și obtuză. Nu cred că vom avea curajul să revenim a treia oară la televiziunea publică.
    Cifrele de audiență confirmă că emisiunea Starea nației este cea mai bună producție zilnică (luni-joi) din grila televiziunii publice. Mai mult, este – mă rog, a fost deja – singura producție care își produce banii din publicitate, așa cum prevede și contractul, că finanțarea se face din surse proprii. Contractul meu s-ar fi prelungit automat la 30.06., în condițiile îndeplinirii fără probleme a clauzei de audiență minimă (1,5 puncte de rating), clauză care nu mai există în niciun contract din TVR, pentru simplul motiv că asta ar duce la închiderea emisiunilor respective, de aceea graba conducerii de a denunța contractul.

  4. Misiunea TVR e clară. Să fie o goarnă a PSD-ului, în următorii doi ani, cu alegeri grele pentru partid. Nu că televiziunea publică n-ar mai fi fost folosită pentru asta în ultimii 30 de ani, dar credeam sincer să acele vremuri s-au dus. Ei bine, nu încă. Sunt ultimele zbateri disperate ale unor mentalități care trebuie să dispară cât mai rapid, dacă vrem să ne facem o țară.

  5. Sigur că emisiunea Starea nației nu se va opri. Asta e, suntem din nou dați afară pentru să nu am vrut să ne ținem gura, pentru că n-am vrut ”s-o facem mai soft”, cum ne îndemna Doina Gradea. Și vă mulțumim vouă, telespectatorilor, pentru forța pe care ne-o dați. Fără voi, emisiunea asta n-ar fi adunat nici zece ediții, de aceea nu ne vom opri acum, după aproape o mie. Astfel, deși nu știm încă unde, vă anunțăm că vom face tot ce depinde de noi să începem noul sezon la începutul lunii august.
    Nu uitați să fiți buni, da? :) Mulțumim pentru că sunteți”, a scris Dragoș Pătraru pe contul de socializare.