Tripa: Rău de burtă ..... sau greaţă la CEREBEL?!

Data publicare: Joi, 28 Iunie, 2018 Total: 3423 accesari

Tripa: Rău de burtă ..... sau greaţă la CEREBEL?!

În argou, “tripa” se defineşte ca o stare de euforie indusă de consumul de droguri, iar în limba spaniolă, “tripa” înseamnă intestine sau burtă, în funcţie de context. Foarte posibil că, în cazul lui Tripa de Arad, propăşit de pe la Ineu, răul de la burtă, fără a face, Doamne fereşte, vreo aluzie la ce a inhalat sau îngurgitat, i s-a urcat la creier.

 

Mai susnumitul, ajuns prin voia unora, (care încă învaţă să desluşească ştampila de degetul înmuiat în cerneală), mare dregător în Parlamentul ţării, se ocupă mai nou de spionaj. Spionajul a ajuns îndeletnicire primordială în partidul condus de Condamnatul Suprem, Liviu Dragnea. Dar spionajul pe care îl practică învăţăcelul Tripa de Arad nu este unul classic, ci mai cu moţ, adică de după perdea. Într-o recentă postare pe facebook, cel căruia i s-a ridicat greaţa de la intestine la cerebel, postează o fotografie făcută de la geamul partidului continuator al PCR+ului, prin care dezavuează acţiunea de protest a unor oameni care nu sunt de acord cu matraplazâcurile actualei guvernări, care sigur va fi de tristă amintire.





Îngrijorător este că “eroul” nostru cu greaţă la cerebel, în loc să facă ceva concret pentru cei cu degetul înmuiat în cerneală, pe care îi reprezintă, se ocupă de chestii ieftine, ca să nu le zic puştisme, trăgând cu ochiul camuflat spre ograda altora, în deplin asentiment cu acoliţii lui adică, printre alţii, “Primul Căprar al Ţării”, “Prima Doamnă a anului douăzeci-douăzeci” sau “ Condamnatul Suprem al României”!

 

T.B.