ŞI TOTUŞI.....Aradul este unul dintre puţinele oraşe care construiesc un stadion din fonduri proprii! Există însă şi nemulţumiţi!

Data publicare: Miercuri, 23 Mai, 2018 Total: 5087 accesari

ŞI TOTUŞI.....Aradul este unul dintre puţinele oraşe care construiesc un stadion din fonduri proprii! Există însă şi nemulţumiţi!

Lucrările la stadionul UTA se apropie de finalizare. Stadionul ultramodern va fi una dintre cele mai mari realizări ale adeministraţiei locale, una dintre puţinele care s-au înhămat la un proiect foarte costisitor şi greu de realizat. Guvernanţii au realizat stadioane moderne în oraşe ca Bucureşti, Cluj, Craiova, Ploieşti, Târgu Jiu după criterii uneori clare şi justificate, alteori pur politice, în funcţie de mofturile sau interesele unor lideri politici. Dar investiţiile autorităţilor locale în proiecte de mare anvergură, ca stadionul UTA sunt rarităţi. Este greu de înţeles, în aceste condiţii, campania publică îndreptată împotriva autorităţilor locale şi a primarului Falcă în această problemă, având ca temă întârzierea realizării lucrărilor.

Întârzierile legate de inaugurarea stadionului sunt o realitate. Trăim totuşi într-o ţară în care investiţiile de anvergură nu sunt finalizate aproape niciodată la termen. Autostrada Nădlac – Sibiu de exemplu, finanţată covârşitor din fonduri publice, trebuia finalizată în 2016, dar este foarte departe de inaugurare! Nu are rost să detaliem aici motivele obiective care au condus spre întârzierea finalizării investiţiei: litigii de proprietate pe o parte din teren, birocraţia excesivă lgată de investiţii, blocaje politice, lipsa investiţiilor din partea Companiei Naţionale de Investiţii care şi-a asumat lucrări de 2,5 milioane de euro, alte situaţii obiective (ca starea vremii, iarna în acest an a cuprins şi luna martie) etc. Sunt până la urmă detalii: este important dacă vrei să vezi jumătatea goală sau jumătatea plină a paharului.

Jumătatea goală este agitată agresiv în ultima perioadă de câţiva suporteri, derulată cu umor incontestabil, de care s-au lipit dizgraţios politicieni ca parlamentarii din PSD şi USR. Jumătatea plină are o ideea simplă: s-a promis că stadionul va fi gata deja, ultimul termen era mai 2018. Şi nu e gata, chiar dacă lucrările, poate observa oricine, avansează rapid. Atât!

Jumătatea plină a paharului este cred eu mai consistentă. Avem un proiect al administraţiei locale care a decis să nu stea cu mâna întinsă la Guvern, a stabilit ca obiectiv realizarea stadionului. Avem un efort consistent, care constă în alocarea unor sume mari de bani şi planificarea lucrării. Avem o firmă din Arad care se ocupă de acest proiect, fapt care, în treacăt fie spus, este un câştig pentru comunitatea locală. Este partea importantă şi consistentă de care o administraţie locală trebuie să se ocupe de fapt, pe care o poate controla. Proiectul se apropie de finalizare: nu este blocat, nu avem lucrări abandonate, se lucrează.




Sunt convins că stadionul UTA va fi una dintre marile realizări, un punct de referinţă pentru administraţia locală. Poate asta deranjează, de fapt?

Campania publică din ultimele zile are la rândul său cauze multiple. O parte dintre suporterii UTA-ei nu înghit administraţia locală şi acum au un cal de bătaie. Este curios cum cei care protestează nu au găsit de cuviinţă să acuze Guvernul pentru lipsa investiţiilor în sportul arădean, minciunile CNI legate de stadion, în timp ce banii publici merg spre Teleorman de exemplu. Este curios cum parlamentarii puterii nu sunt puşi în discuţie în această problemă deşi avem şi un ministru, senatorul Fifor, care avea ocazia să se bată pentru Arad. Se vede de aici că stadionul e mai degrabă prilejul decât cauza protestului.

Probabil fără voia suporterilor, de acest protest se lipesc şi politicienii. Şi se lipesc prost. Se vede parcă o bucurie a unor parlamentari PSD şi USR legată de întârzierea investiţiilor. Nesimţirea celor de la PSD este practic fără margini: soluţia lor pentru a aduce investiţiile de la CNI însemna de fapt întârzieri uriaşe, de ani de zile, a inaugurării stadionului. Când banii contribuabililor pleacă spre stadioane ca Teleorman, ei tac şi votează, sunt complici ai acestei deturnări de fonduri dinspre Arad spre fiefurile PSD. Este în schimb curioasă frăţia intereselor pe care cei de la USR o au la Arad cu PSD. Orbiţi de interese şi ambiţii, sunt dispuşi să se facă fraţi cu oamenii lui Dragnea şi să discrediteze proiectele Aradului.

Avem de fapt o dezbatere aprinse pe o miză mică, data inaugrării şi o miză ascunsă, încercările de discreditare a administraţiei locale. Miza mare este ascunsă sub tăcere în dezbaterea publică: realizarea unui stadion nou, cu efortul comunităţii locale. Este un proiect care se face cam la 100 de ani. Cred că inclusiv între suporterii UTA-ei există o minoritate care se exprimă agresiv (şi are dreptul să o facă), dar şi o majoritate tăcută, care aşteaptă inaugurarea stadionului. Aceştia din urmă îl vor umple când va fi gata – toamna, iarna sau primăvara următoare – şi vor transmite mesajul corect al Aradului.


T.B.