Nouă români au murit într-un groaznic accident rutier, în apropiere de Budapesta

Data publicare: Miercuri, 23 Mai, 2018 Total: 5159 accesari

Nouă români au murit într-un groaznic accident rutier, în apropiere de Budapesta Marți 22 mai a.c. la orele serii, a avut loc un groaznic accident rutier, în apropiere de Budapesta. În urma accidentului un microbuz s-a făcut bucăți, iar nouă români și-au pierdut viața. 

Groaznicul accident rutier a avut loc pe o șosea din Ungaria. Un microbuz românesc cu numere de Mureș, în care se aflau șoferul și 8 pasageri ai intrat pe contrasens si a intrat in plin intr-un camion, iar în urma impactului deosebit de puternic, toți pasagerii microbuzului și șoferul au murit pe loc.

Românii se întorceau din Slovenia, unde lucrau în agricultură și se îndreptau spre casă în România, unde, din nefericire, nu au mai ajuns.

Două femei și șapte bărbați și-au pierdut viața în cumplitul accident, care se pare că a fost provocat din cauza șoferului, ce filma cu telefonul, în timp ce conducea. Șoferul ar mai fi fost implicat în trecut, în alte două accidente rutiere, provocate tot din cauza telefonului.

Traficul a fost oprit în zonă, iar la fața locului au intervenit pompieri și echipe medicale pentru descarcerare, relatează presa ungară.

Carnagiul care a îndoliat nouă familii a cutremurat toată România, mai ales că șoferul a filmat întreaga tragedie. Toți cei nouă români care au murit în accident, erau asteptati acasă, cu nerăbdare de copiii lor, care acum, își vor plânge părinții.



ULTIMELE CLIPE ÎN VIAȚĂ A ROMÂNILOR MORȚI ÎN ACCIDENT

 

 

Sursa video: alba24.ro