O asistentă din Arad și-a pierdut viața subit

Data publicare: Vineri, 18 Mai, 2018 Total: 5336 accesari

O asistentă din Arad și-a pierdut viața subit Vineri după-amiaza, vestea că o asistentă din Arad și-a pierdut viața la numai 45 de ani, i-a șocat pe toți apropiații ei precum și pe colegii cu care ea lucra la UPU-SMURD Arad.

Vass Rodica, căci despre ea este vorba, avea 45 de ani și este mama a doi copii, unul de 8 ani și celălalt de 10 ani. Ea a lucrat ca și asistentă medicală la UPU-SMURD Arad, fiind un om deosebit, cu un suflet mare, care mereu sărea în sprijinul celor care-i cereau ajutorul. Era plină de viață, iar nimic nu părea să indice vreun semn că ar fi bolnavă. 

Asistenta, care locuia în Micălaca se pare că a plecat de acasă, cu gândul  să meargă la Enel ca să-și plătească factura. În momentul în care ea a ieșit din clădire, în timp ce cobora pe trepte, posibil să i se fi făcut rău, moment în care a căzut jos și nu s-a mai ridicat.

La fața locului s-au deplasat de urgență, chiar colegii ei, care a fost profund impresionați de tragedia la care au luat parte : urmau să-și salveze colega lor, însă eforturile lor au fost în zadar. Femeia a murit.