Experiențe unice în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Animație - Euromarionete 2018

Data publicare: Vineri, 04 Mai, 2018 Total: 1295 accesari

Experiențe unice în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Animație - Euromarionete 2018

4 mai este ziua pe care orice adult iubitor de spectacole inspirate trebuie să și-o noteze în agendă. Și asta pentru că aceasta este prima zi în care, în cadrul celei de a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Animație – Euromarionete se joacă un spectacol dedicat în exclusivitate publicului… major. Este vorba despre BABYLON (prezentat în premieră în România) – o drama a refugiaților, o poveste biblică modernă despre om și despre destinul său, o montare aparținând Stuffed Puppet Theatre / Neville Tranter – Olanda/ Australia. Reprezentația este programată de la ora 19.00, în sala Trupei Marionete.

BABYLON

 

Tot adulților li se adresează și spectacolul BASTARD! – de asemenea prezentat în premieră în România. Vorbim despre un moment de reflecție ciudat și trist, despre a manipula sau a fi manipulat, a poseda sau a dărui. Montarea aparține Duda Paiva Company – Olanda / Brazilia. Spectacolul se joacă sâmbătă, 5 mai, în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, de la ora 19.00.

BASTARD

 

“Prin jocul actoricesc de mare clasă, utilizând recuzită aparent nesemnificativă, artiștii Teatrului Credo din Bulgaria, creează o lume magică. De întemnițare. Mizerie. Disperare. Libertate. Bucurie. Ei reușesc să captiveze și să atragă fără efort publicul într-un univers gogolian plin de capricii și ironii. O poveste despre libertatea spiritului uman, care refuză să fie întemnițat în interiorul unei mantale.“ Sunt vorbele pe care le spun despre propria producție, creatorii spectacolului MANTAUA care se joacă duminică, 6 mai, de la ora 19.00, în sala Trupei Marionete.


MANTAUA

 

 “2018 este anul care va rămâne în conștiința spectatorilor arădeni drept un an în care au avut parte, în cadrul Festivalului Euromarionete, de trei spectacole extrem de interesante adresate celor care au împlinit deja 18 ani. Vorbim despre montări inspirate ale unor trupe din străinătate, care ne bucurăm că au răspuns pozitiv invitației noastre.” – spune Christian Caimacan, directorul artistic al FITA 2018

 

Biletele pentru toate cele trei reprezentații se pot achiziționa atât de la casieria teatrului, cât și online pe www.biletmaster.ro