Autoritaţile locale cu ochii pe Retim

Data publicare: Miercuri, 02 Mai, 2018 Total: 2167 accesari

Autoritaţile locale cu ochii pe Retim

În minivacanţa de 1 Mai, reprezentanţii primăriei în frunte cu viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ au efectuat deplasari în teren precum şi la baza operatorului  pentru a vedea cum se prezintă situaţia cu gunoiul menajer, având în vedere situaţia dificilă prin care trec locuitorii Aradului.

Marţi 1 Mai, aceeaşi echipă s-a deplasat la prima oră la baza operaţională a operatorului Retim situată pe strada 6 Vânători pentru a se asigura că lucrurile merg spre rezolvarea situaţiei.

Faţă de zilele trecute se vede o îmbunătăţire, dar Retim-ul încă mai are suficient de lucru. Mai au de demonstrat. Sper ca şi în zilele următoare să lucreze în acelaşi ritm susţinut. De altfel de miercuri, de când se reia activitatea la instituţii, voi solicita la ADI Deşeuri să ne prezinte fişa tehnică, cu care s-au prezentat la licitaţie. În documentaţia tehnnică trebuie să apară toate maşinile pe care şi le-au asumat că vor fi prezente, în oraşul nostru pentru derularea acestui contract şi apoi vom compara cu intrările de la groapa de gunoi, ASA, groapa ecologică cum o ştiu arădenii, pentru a compara numărul maşinilor asumate că vor lucra în oraşul nostru şi câte au intrat cu gunoi în fiecare zi acolo, pentru a vedea cum stă situaţia. Ca să concluzionăm, cei de la Retim mai au la dispoziţie câteva zile pentru a demonstra că vor, că pot şi că au cu ce, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.













https://www.facebook.com/calin.bibart.9/videos/966274420202040/?t=15