Ziridava si Centenarul - Cursa „Ziridava Road Race”

Data publicare: Marti, 24 Aprilie, 2018 Total: 5310 accesari

Ziridava si Centenarul - Cursa „Ziridava Road Race”

Proiectul „Ziridava si Centenarul” are ca principal scop aducerea la cunoştinţa populaţiei în general asupra originii numelui „Ziridava”.

În ciuda părerii majorităţii, cum că Ziridava este numele unui magazin din centrul Aradului, realitatea este ca Ziridava a fost o cetate dacica poziţionată în împrejurimi, cu un rol important în comertul din zona. De-a lungul timpului, după cucerirea romană, oraşul şi-a pierdut din importanţă ţi locaţia lui exactă este necunoscută.

 

Cursa „Ziridava Road Race” a aliniat la start aproape 200 de ciclisti din vestul tarii, care au concurat împarţiţi pe categorii de vârstă sau tip de bicicletă.

 

Vremea a ţinut cu bicicliştii, astfel că deşi au fost mici accidentări soldate cu julituri sau vânătăi, toata lumea a fost încântată de o zi plină de sport şi voie bună.

 

Aflat la prima ediţie, concursul este unul clasic de şosea, traseul parcurgând 50 km, cu plecare din Arad (cartierul Sânnicolaul Mic), trecând prin localităţile Fântânele, Frumuşeni, Aluniş, Zăbrani, Chesinţ şi retur până la Arad.

Primii biciclişti au parcurs traseul complet într-o interval de puţin peste o ora, unii au realizat chiar performanţe notabile.

 

Organizatorii sunt Asociaţia Euromediu, cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad şi a Primăriei Municipiului Arad, care promit că va deveni o tradiţie an de an, primavara.

 

Desfăşurarea în bune condiţiuni a evenimentului a fost posibilă datorită unui inimos grup de motociclişti din Arad, care au escortat concurenţii pe întreg traseul, a voluntarilor atât tineri, cât şi pompieri voluntari din Arad, Zabrani, Chesinţ şi Neudorf , precum şi a Poliţiei Locale din Arad şi Zăbrani, a Poliţiei Rutiere Arad, care au vegheat în fiecare intersecţie la siguranţa participanţilor.


Foto: Radu Bulzan