Supermaratonul Arad – Bekescsaba Ediţia XXI la sfârşitul lui aprilie! Află tot ce trebuie să ştii ca să partici!

Data publicare: Luni, 23 Aprilie, 2018 Total: 5764 accesari

Supermaratonul Arad – Bekescsaba Ediţia XXI la sfârşitul lui aprilie! Află tot ce trebuie să ştii ca să partici!

Luni, 23 aprilie, în sala Regele Ferdinand a avut loc conferinţa de presă cu tema Supermaratonul Arad - Bekescsaba. Primăria municipiului Arad a fost reprezentată de: primarul Gheorghe Falcă şi viceprimarul Levente Bognar, iar organizatorii din Bekescsaba au fost reprezentaţi de viceprimarul Kiss Tibor şi Czegledi Katalin, reprezentantul clubului Atletic din Bekescsaba.


 

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă: “Am semnat acordul între cele două oraşe. Suntem la ediţia XXI.  Am făcut un raport al ediţiei precedente când am avut la start peste  1500 de participanţi. Noi vom încerca în Arad să legăm evenimentele acestui supermaraton de alte evenimente culturalo-sportive pentru municipiul nostru astfel încât ziua de sâmbătă să fie una dinamică pentru cetăţenii municipiului , dar să fie şi o zi de prezentare a gastronomiei şi a lucrurilor frumoase din municipiul Arad pentru oaspeţii care vin în număr foarte mare.”

 

Viceprimarul oraşului Bekescsaba, Kiss Tibor: „Suntem foarte bucuroşi că am ajuns la cea de XXI-a ediţie a acestui eveniment.  Putem să spunem că avem 20 de ani de parteneriat,  ceea ce înseamnă foarte mult pentru cele două comunităţi. Vreau să-i mulţumesc domnului primar şi domnului viceprimar pentru atitudinea pozitivă manifestată vizavi de acest eveniment. Doresc să mulţumesc tuturor organizatorilor pentru implicare şi devotament şi nu pot decât să sper că şi vremea va ţine cu noi şi mai ales cu sportivii aliniaţi la start.”

 

 

Eveniment: „Supermaraton Békéscsaba – Arad – Békéscsaba” Ediţia XXI

Data Desfăşurării: 2-3 Iunie 2018

Organizator: Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Buda Cash Békéscsabai Atlétikai Club

Parteneri: Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Békéscsaba, Poliţia Locală Arad, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, Inpsectoratul Judeţean de Poliţie Arad, Crucea Roşie Arad, Primăria Pecica, Primăria Iratoş, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă comunitară Arad.

Sponzori: Selgros , Saller.

Traseu Ziua 1: Békéscsaba – Szabadkigyós – Újkigyós – Pusztaottlaka – Medgyesegyháza – Mezőkovácsháza – Battonya – Frontieră – Turnu – Variaş – Arad  = 100km

Traseu Ziua 2: Arad – Variaş – Turnu – Frontieră – Battonya – Mezőkovácsháza –Medgyesegyháza – Pusztaottlaka – Újkigyós – Szabadkigyós – Békéscsaba = 100 km

Înscrierea: NUMAI ONLINE pe site-ul evenimentului www.supermaraton.eu

               Data limită: 30 Aprilie 2018

Ce oferă organizatorii  pentru participanţii din România?

          Organizatorii asigură pentru cei înscrişi:

  1. Transportul persoanelor şi bicicletelor în data de 01.06.2018 pentru ruta Arad – Bekescsaba şi retur în data de 03.06.2018
  2. Cazare şi masă la Békéscsaba
  3. Puncte de reîmprospătare pe tot traseul
  4. Traseu asigurat din punct de vedere al siguranţei circulaţiei
  5. Asistenţă medicală
  6. Programe conexe artistice şi divertisment
  7. Premii pentru participanţi şi câştigători în valoare de 8.000 Euro
  8. Cronometrare electronică cu Chip
    1. Service ambulant pentru ciclişti

 

ì Primăria Municipiului Arad

Centrul Municipal de Cultură Arad

              

e-mail:contact@supermaraton.eu

 

5600 Békéscsaba, Kórház u. 6.

Telefon/fax: 00-36-66-323-634

e-mail: nevezes.bcsac@gmail.com

web: www.bcsac.hu, www.facebook.com/bcsac

 

Consiliul Judeţean Arad

Békéscsaba Megyei Jogú Város

 

Reguli de participare:

-          Aviz medical valabil de la medicină de specialitate

-          Pot participa cei care au împlinit 18 ani, pe propria răspundere

 

Vor alerga 5 persoane, iar în caz de accidentare, un coechipier poate efectua 2 etape într-o zi. Echipele mixte vor fi înscrise ca  şi echipe masculin.

 

Categorii de vârstă:

-  Tineret (fiecare membru este sub 20 de ani)

-  Între 20-30 de ani

-  Peste 30 de ani

 

– pe acelaşi traseu

– Repectare regulilor de circulaţie este obligatorie, nerespectarea acestora atrage după sine excluderea din competiţie

La fiecare categorie cronometrare electronică cu chip la : Start – Pauză şi Final

ONLINE www.supermaraton.eu

 

Csabai Rendezvény Pajta  din Békéscsaba, Gyulai út 65/1.

Adresa cazării, Békéscsaba, Gyulai út 53-57.

 

 · 02 Iunie 2018. ZIUA 1                                          sâmbătă:

Start: Békéscsaba,Csabagyöngye  ora 09.00 (ora Ungariei)

Békéscsaba – Arad                         100 km

Etapa 1.           Békéscsaba – Újkigyós      16,3 km

Etapa 2.     Újkigyós – Megyesegyháza  19,2 km

Etapa 3. Megyesegyháza – Mezőkovácsháza    14,7 km

Mezőkovácsháza

Odihnă pentru CICLIŞTI ŞI PATINE   START:13:00 

Etapa 4.       Mezőkovácsháza – Turnu  25,1 km

Etapa 5.                          Turnu – Arad  24,7 km

Sosire: Arad, în faţa Primăriei      Timp limită: 11:00 ore

 

Start: Arad, din faţa Primăriei ora 10:00 (ora României)

Arad – Békéscsaba                  100 km

Etapa 1.                          Arad – Turnu  24,7 km

Etapa 2.       Turnu – Mezőkovácsháza  25,1 km

Etapa 3. Mezőkovácsháza – Megyesegyháza    14,7 km

Megyesegyháza:

Odihnă pentru CICLIŞTI ŞI PATINE   START:13:00

Etapa 4.     Megyesegyháza – Újkigyós  19,2 km

Etapa 5.           Újkigyós – Békéscsaba     16,3 km

Sosire: Békéscsaba CENTRU

Timp limită: 11:00 ore

Locuri de revigorare în ambele zile la 5-7 km

Service mobil pentru ciclişti pe traseu.

 

Pentru concurenţii care obţin locurile I-III. ale concursului individual şi de ştafetă.

Diverse premii:

       Distanţa parcursă de cel mai vârstnic concurent

       Locurile 1-20. (indiferent de sex)– La turul cu bicicleta - premii în obiecte

       Locurile 1.-3.  – La turul cu patine  - premii în obiecte

Ştafetă

       Câştigătorii pe categorii de vârstă - premii în obiecte

       Cei mai buni la ştafetă în doi - premii în obiecte

Fiecare concurent care ajunge la punctul de sosire, va primi medalie de participare.