Lucrau în Arad dar şi-au găsit sfârşitul aproape de casă. Nouă persoane au murit după ce autoutilitara în care se aflau a plonjat în râul Bistriţa

Data publicare: Joi, 05 Aprilie, 2018 Total: 1627 accesari

Lucrau în Arad dar şi-au găsit sfârşitul aproape de casă. Nouă persoane au murit după ce autoutilitara în care se aflau a plonjat în râul Bistriţa

Tragedie în Săptămâna Mare!  Zece persoane care munceau la plantat de copaci în judeţul Arad şi care se întorceau acasă pentru a petrece sărbătorile pascale în sânul familiei, la Piatra Neamţ şi Iaşi, au fost implicate într-un grav accident rutier!


Autoutilitara în care se aflau a plonjat într-un canal al râului Bistriţa, adânc de aproximativ şapte metri iar nouă din cele zece persoane aflate în autoturism, şi-au pierdut viaţa în apele reci.

 

Tragicul incident a avut loc în noaptea de miercuri spre joi iar din primele informaţii, se pare că şoferul autoutilitarei, un tânăr de 25 de ani, în timp ce traversa podul peste canalul râului Bistriţa din satul Viişoara, a pierdut controlul volanului în urma unei explozii la una dintre roţi.


Alarma la 112 a fost dată de către prietenii victimelor care se deplasau cu un alt autoturism, în spatele autoutilitarei. Autorităţile locale au activat plan roşu de intervenţie  iar la locul accidentului au intervenit peste 35 de pompieri, trei ambulanţe SMURD şi trei maşini ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

 

Autoutilitara nu era destinată transportului de persoane, iar în locul destinat transportului de marfă, proprietarul improvizase banchete, astfel că toţi cei aflaţi în partea din spate au fost prinşi ca într-o capcană a morţii.

Singurul supravieţuitor al accidentului este un tânăr de 22 de ani, din localitatea Podoleni, care se afla pe locul din dreapta-faţă şi care a reuşit să iasă singur din autoutilitara căzută în apă.