Doar unii bugetari primesc salariile înainte de Sărbătorile de Paști

Data publicare: Miercuri, 04 Aprilie, 2018 Total: 1177 accesari

Doar unii bugetari primesc salariile înainte de Sărbătorile de Paști Din păcate, unii bugetari nu se pot bucura de vestea că bugetarii primesc salariile înainte de Săbătorile de Paști. AFLĂ care sunt bugetarii ce NU primesc salariile

Joi 5 martie a.c. este ultima zi lucrătoare înaintea Sărbătorilor Pascale, după ce Vinerea Mare a devenit zi liberă. Conform Ordinului ministrului Finanţelor 35 de instituţii ale statului vor plăti în data de 5 aprilie salariile aferente lunii martie 2018. Sindicaliștii din Educație spun că angajații pe care îi reprezintă NU vor primi banii în avans, deoarece ministrul Educaţiei nu a cerut acest lucru. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că deși a fost asigurat cadrul legal, mulți nu și-au manifestat interesul, scrie romaniatv.net.

Din păcate, profesorii se numara printre categoriile de angajați care NU își vor primi salariile înainte de Sărbătoarea Paștelui. Ministrul Educației, Valentin Popa, a declarat că instituția pe care o conduce nu a avut timpul necesar pentru întocmirea hârtiilor. Doar un motiv, evident.
Așadar, mai jos vă prezentăm lista instituțiilor care AU AVUT timp să întocmească aceste hârtii.


Lista instituţiilor publice care vor plăti salariile în data de 5 aprilie 2018, înainte de Sărbătorile de Paști:









sursa: romaniatv.net