Mari companii arădene şi investitori străini interesaţi au confirmat deja prezenţa la Târgul Economiei Arădene!

Data publicare: Luni, 02 Aprilie, 2018 Total: 1791 accesari

Mari companii arădene şi investitori străini interesaţi au confirmat deja prezenţa la Târgul Economiei Arădene!

Primul parteneriat Consiliul Judeţean - Primărie - Camera de Comerţ, pentru promovarea produselor industriale arădene, Târgul Economiei Arădene, îşi va deschide porţile în luna mai! Interesul local şi internaţional faţă de acest eveniment este deja foarte mare.


„Vom primi la acest târg cea mai importantă delegaţie de oameni de afaceri din China, care a venit vreodată la Arad: avem deja 30 de companii  confirmate, din provincia Hainan, iar ieri am fost informaţi că alţi 40 de investitori din alte patru provincii au anunţat că sunt interesaţi şi au depus actele pentru viză, să vină la evenimentul de la Arad”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.


În acest moment 25% dintre standuri  au fost deja ocupate. Dintre cei mai importanţi participanţi confirmaţi până acum: Astra Vagoane Călători, Maschio Gaspardo şi alte companii specializate în material rulant şi construcţia de utilaje. În cadrul târgului va fi amenajată şi o galerie a brandurilor arădene, pentru care autorităţile locale au  transmis invitaţii unui număr de 20 de expozanţi.

 

„O să avem o parte de zonă dedicată brandurilor arădene. Scopul nostru este să promovăm tot ceea ce are mai bun Aradul. Judeţul nostru are printre cele mai mici rate ale şomajului din ţară, iar la acest aspect se adaugă şi faptul că avem o forţă de muncă profesională, calificată. Dorim să promovăm deopotrivă resursa economică, dar şi cea umană, a municipiului şi judeţului nostru”,  a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.


Târgul Economiei Arădene se află la prima ediţie şi va cuprinde o serie de acţiuni de mare anvergură şi impact, dintre care enumerăm: Expoziţia Branduri arădene de succes; Conferinţă internaţională: Viitorul economiei europene între Brexit şi Noul Drum al Mătăsii; Gala Diplomaţiei la Arad; Reuniunea oraşelor înfrăţite, partenere şi prietene cu Aradul precum şi Învăţământul academic arădean în context european.