Din excedentul bugetar, Consiliul Județean cumpără și aparatură pentru diagnosticarea cancerului

Data publicare: Vineri, 30 Martie, 2018 Total: 2136 accesari

Din excedentul bugetar, Consiliul Județean cumpără și aparatură pentru diagnosticarea cancerului

O investiție importantă realizată de Consiliul Județean Arad din excedentul bugetar o reprezintă cumpărarea de aparatură medicală performantă!

În ședința de vineri a Consiliului Județean, președintele Iustin Cionca propune alocarea sumelor necesare pentru achiziționarea unui videocolonoscop și a unui videogastroscop, pentru secția clinică Gastroenterologie. Președintele Consiliului Județean răspunde astfel solicitării medicilor specialiști care au sesizat că aparatura din dotarea secției s-a defectat și nu se mai pot repara. „Cumpărăm dotări noi pentru Gastroenterologie, Anestezie Terapie Intensivă și Radiologie. Suma pe care o investim va fi repartizată din excedentul anilor precedenți. Iată de ce este bine că avem o rezervă, pe care o putem folosi la nevoie, așa cum se întâmplă acum! Dacă nu dispuneam de banii aceștia, analizele din spital ar fi avut sincope. Ne-am propus să dezvoltăm sănătatea publică arădeană, de aceea continuăm să investim în spital. Cu această aparatură intervenim într-un domeniu foarte sensibil, pentru că numărul cancerelor abdominale, de intestin sau de colon este foarte mare în județul nostru. Conducem într-o statistică națională la îmbolnăvirile de cancer, iar această investiție poate fi de folos în depistarea precoce a bolii, când încă se mai poate interveni chirurgical cu o rată de succes crescută”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Alte investiții importante pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, finanțate din excedentul bugetar, în cadrul Programului  de investiţii publice, sunt:

- Patru bucăți de aparat de ventilație pentru Anestezie Terapie Intensivă;

- Un aparat de ventilație mecanică adulți pentru Anestezie Terapie Intensivă;

-12 injectomate;

- un Dozimetru de arie – la Secția de Radiologie, necesar pentru măsurătorile dozimetrice ale aparatelor RX din cadrul Laboratorului de Radiologie;

- un Aparat pentru determinarea grupelor de sânge și RH la Anestezie Terapie Intensivă 2;

- se cumpără șase monitoare pentru funcții vitale la Anestezie Terapie Intensivă 3, necesare pentru  monitorizarea  pacienţilor critici.