Cum îşi propune un senator arădean, doctor de meserie, să salveze mai multe vieţi!

Data publicare: Joi, 29 Martie, 2018 Total: 1447 accesari

Cum îşi propune un senator arădean, doctor de meserie, să salveze mai multe vieţi!

Donarea de sânge ar putea fi posibilă şi în zilele de sâmbătă datorită senatorului arădean, Adrian Wiener, care înainte de a face politică s-a afirmat în domeniul medicinei! Inițiativa de modificare a Legii Transfuziilor, propusă de către senatorul USR Arad- Adrian Wiener, a fost votată în unanimitate de plenul Senatului. În esență, propunerea se referă la deschiderea Centrelor de Transfuzie cel puțin 3 ore în două sâmbete din fiecare lună.


Organizația Mondială a Sănătății a elaborat o Strategie în care recomandă, pe lângă standarde de calitate, consolidarea unei baze constante de donatori prin crearea unei ‘culturi a donării’. Înacest document programatic se constată că principala sursă de descurajarea donatorilor o reprezintă inaccesibilitatea Centrului de Transfuzie ca locație și ca interval orar. Există multe studii comparative care identifică accesibilizarea orarului de lucru al Centrelor ca fiind una dintre cele mai bune strategii de optimizare a donării.


Donarea de sânge este expresia maximă a altruismului uman. România se confruntă cu crize majore de sânge. Intervențiile chirurgicale sunt amânate și reprogramate și în Centrele de Transfuzie se instituie Codul de Urgență – personalul își prelungește orele de program, iar donatorii frecvenți sunt contactați telefonic și invitați să doneze. Odată cu îmbătrânirea populației (scăderea natalității, emigrația) numărul persoanelor eligibile pentru donare (vârsta între 18-60 de ani) scade. Astfel, se impun noi strategii de asigurare a acestei resurse vitale. Una din soluțiile identificate pentru creșterea adresabilității donatorilor este compatibilizarea între timpul liberal acestora și programul de lucru al Centrelor de Transfuzii.” a declarat Adrian Wiener, senator USR de Arad.


Dacă proiectul legislativ iniţiat de senatorul arădean Adrian Wiener va deveni lege, măsura s-ar putea dovedi salvatoare pentru sutele sau chiar miile de pacienţi din România a căror viaţă depinde de operaţiile amânate la nesfârşit, din cauza lipsei de sânge.


Cu un procent de doar 2% din populaţie care donează sânge, ţara noastră se află la coada clasamentului între ţările europene, asigurându-se astfel doar 65% din necesarul de care pacienţii au nevoie. Prin comparaţie, peste 10% dintre danezi şi 9% dintre britanici şi-au făcut un obicei din a dona sânge în vreme ce vecinii noştri maghiari ne-au întrecut, ajungând la un procent de 4% din totalul populaţiei.