Lucrările la drumurile județene încep îndată ce temperaturile urcă peste 10° C

Data publicare: Vineri, 23 Martie, 2018 Total: 1812 accesari

Lucrările la drumurile județene încep îndată ce temperaturile urcă peste 10° C

Ca urmare a comunicatului trimis de deputatul Florin Tripa, Cristian Cârlugea, director executiv adjunct al Direcției Tehnice din Consiliul Județean Arad face următoarele precizări: Conducerea Consiliului Județean Arad nu poate interveni în contractele comerciale cu societățile care efectuează lucrări pe raza județului, întrucât exercitarea oricărei presiuni pentru nerespectarea contractului reprezintă faptă penală și se pedeps​ește conform legii. Indiferent de bunele noastre intenții cu privire la realizarea lucrărilor, nu vom accepta încălcarea legii.

Așteptăm ca domnul deputat Florin Tripa și colegii săi să inițieze și să voteze în Parlamentul României acte normative care simplifică procedura de achiziții publice și deblochează licitațiile, pentru ca administrațiile locale din toată țara să poată lucra cu folos și rapid în interesul cetățeanului” – a declarat directorul executiv adjunct​, Cristian Cârlugea.

În urma reviziilor tehnice periodice din lunile februarie și martie 2018, pe tronsoanele de drum judeţean aflate în administrarea Consiliului Județean au fost identificate suprafețe degradate ca urmare a ciclurilor repetate de îngheţ –dezgheţ din perioada anotimpului rece.

Aceste suprafețe au fost introduse în programul de reparații, urmând ca lucrările de remediere să înceapă imediat ce condițiile meteorologice vor permite. În acest sens, deși temperaturile maxime din timpul zilei au trecut ușor peste 10 °C, începând cu data de 09.03.2018 până în data de 16.03.2018, instabilitatea meteo nu a permis începerea acestor lucrări. După data de 16.03.2018 temperaturile au coborât brusc, revenind apoi ninsorile, lapovița şi temperaturile negative din timpul zilei.
          

În aceasta perioadă, am avut mai multe tentative de asfaltare provizorie dar de fiecare dată am fost nevoiți să sistăm lucrările ca urmare a umidității excesive sau a temperaturilor improprii realizării unor lucrări de remediere de calitate.

        

Conform prescripțiilor normativelor si reglementărilor tehnice în vigoare, procedurile de remediere a acestor suprafețe degradate presupun lucrări de săpătură, realizarea straturilor sistemului rutier, respectiv turnarea îmbrăcăminții asfaltice, operațiuni tehnologice care presupun temperaturi peste 5 °C în cazul straturilor inferioare şi temperaturi peste 10 °C în cazul mixturilor asfaltice.

          

În urma ultimelor buletine meteorologice, estimăm că lucrările de reparații pe aceste tronsoane de drum vor începe, cel mai probabil, în perioada 27.03.2018 – 29.03.2018.

Totodată, vă informăm ca începând cu jumătatea lunii aprilie, vor începe lucrările de marcaje rutiere pe drumurile judeţene aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad.