Dispecerii din cadrul Centrului Operațional, Monitorizare Situații de Urgenta și Dispecerat, eroii care luptă altfel cu situațiile de urgență

Data publicare: Miercuri, 21 Martie, 2018 Total: 1633 accesari

Dispecerii din cadrul Centrului Operațional, Monitorizare Situații de Urgenta și Dispecerat, eroii care luptă altfel cu situațiile de urgență

În aceasta dimineaţă, șoferul unui autotren care venea din Polonia și a intrat în ţară pe la PCTF Vărşand, a setat GPS pentru a ajunge pe cea mai scurtă rută spre Valea Mureșului.  Cea mai scurtă rută a însemnat pentru GPS, Vărşand - Gurahonţ - Madrigeşti - Slatina de Mureș - Juliţa.


În jurul orei 6.15 minute a apelat serviciul 112 și a anunțat că persoana care îl însoţește se simte rău iar camionul a derapat și nu se mai poate deplasa. Operaţiunea de salvare avea să se anunţe una dificilă întrucât persoana de la telefon nu a știut să precizeze locația în care se află.


A început o luptă contra cronometru din partea dispecerilor și a ofițerului se serviciu pentru a identifica locația în care se află persoanele care aveau nevoie de ajutor. Şoferul a transmis marca de telefon pe care o deține apoi, coordonat de dispecer, după aproximativ 10 minute a reușit sa transmită coordonatele geografice a locației. Pentru localizare acestea au fost transformate și suprapuse peste programul 112 astfel că în câteva minute victima a fost localizată între localitățile Madrigesti și Slatina de Mureș pe drumul județean.

 

Au fost trimise în zona forte ale Gărzii nr. 2 Gurahonţ și a Gărzi nr 1 Bârzava cu autospeciale 4x4 și doua ambulante ale SAJ de la Săvârșin și Gurahonţ. După aproximativ 45 de minute autotrenul a fost identificat iar victima, o femeie, preluată de către un echipaj SAJ pentru evaluarea stării de sănătate.


Sursa: Facebook/ISU Arad