UTA- Hermannstadt, un egal nesperat, sub zodia scandărilor

Data publicare: Duminica, 11 Martie, 2018 Total: 3259 accesari

UTA- Hermannstadt, un egal nesperat, sub zodia scandărilor

Vremea frumoasă de afară dar şi miza mare a jocului au făcut ca spectatorii să ia cu asalt mica arenă de la Şiria. Meciul a început, aşa cum se cuvenea, cu un minut de reculegere în memoria fostului căpitan al Bătrânei Doamne, Emerich Hirmler, care s-a stins din viaţă în decursul săptămânii trecute.

Întreaga suflare prezentă la meci, s-a împărţit parcă în două tabere; pe de-o parte galeria UTA-ei care a afişat un banner sugestiv pe care scria  “Scopul și durata?”, ca o săgeată trimisă noului director sportiv, Ionuţ Popa, pe de cealaltă parte, spectatorii tribunei I care au huiduit atitudinea galeriei şi au încurajat echipa. Întreaga atmosferă a fost întregită de scandările galeriei la adresa lui Ionuţ Popa, dar şi la adresa primarului Gheorghe Falcă.

 

În vreme ce galeria utistă ducea un adevărat război al scandărilor, jucătorii Bătrânei Doamne deschideau scorul dintr-o fază fixă. Era minutul 7 când Marius Curtuiuş împingea cu capul în poarta sibienilor, un balon bine centrat de Buia, din Corner.


Sibienii si-au arătat valoarea un sfert de oră mai târziu atunci când în minutul 24,  B. Rusu avea să îndeplinească o simplă formalitate, marcând în urma centrări perfecte din partea lui Herghelegiu, care trecuse ca prin brânză prin stânga apărării utiste. 


Până la pauză, cele două formaţii s-au anulat reciproc iar tabela arăta la pauză scorul de 1-1.

 
Repriza a doua avea să se desfăşoare într-o atmposferă ceva mai liniştită. Numai scandările "colorate" la adresa lui Ionuţ Popa şi atacurile sterpe ale celor două formaţii au mai reuşit să mai smulgă ropote de aplauze sau huiduieli din tribune.

Minutul 84 avea să dea emoţii mari utiştilor: Târnăvan avea să rateze un gol ca şi făcut, din careul de 6 metri, şutând pe lângă poartă o minge pe care apărarea Bătrânei Doamne, adormită parcă, nu a reuşit să o respingă.

De la margine s-au arătat patru minute de prelungire însă scorul a rămas neschimbat până la finalul partidei. UTA obţine un punct important şi, am putea spune, chiar nesperat, în faţa unei formaţii mult mai bine cotate, în timp ce sibienii pierd două puncte care s-ar putea dovedi capitale în lupta pentru promovare.

 

Pentru UTA au intrat în teren: Bodea – Polgar, Manea, Roșca, Dinculescu – Hlistei, Tănase, Petra, Buia – D. Popa, Curtuiuș. Rezerve au fost: Barna – R. Iuga, Jorza, A. Iuga, Prună, Stahl, Toma. Hermannstadt, echipa oaspete, i-a aliniat încă din startul partidei pe: Căbuz – Stancu, Pârvulescu, I. Stoica, Pamfile – Tătar, Danci, Dâlbea – Blănaru, B. Rusu, Herghelegiu. Rezerve au fost: Niga – Petrescu, Dumitriu, Neagu, Suugiu, Târnovan, Cristiu.