SCANDAL într-o grădiniță. Educatoarea îi bate pe copii și îi închide în dulap

Data publicare: Miercuri, 07 Martie, 2018 Total: 2518 accesari

SCANDAL într-o grădiniță. Educatoarea îi bate pe copii și îi închide în dulap

Mare scandal la o gradiniță, în care, educația se primește cu bătaia. Totul a pornit după ce mai mulți părinți s-au plâns că educatoarea îi bate pe copii. 

Meseria o alegem din pasiune pentru acel lucru, iar când alegi o meserie în care lucrezi cu copiii, care sunt cele mai nevinovate ființe, trebuie să fii conștient că te joci cu niște suflete. Așa a pornit și scandalul la o grădiniţă din Oradea, după ce părinţii de la grupa mică s-au plâns de educatoarea Mirabela Murg ca ii bate pe micuţi.

Părinţii au spus că acasă, copiii povestesc de educatoarea lor, că i-a lovit pe unii dintre ei şi, de asemenea, se tem când o văd pe „doamna”. Părinţii sunt foarte revoltați de metoda nepotrivit aleasă de căre educatoare, și amintesc că pe lângă acest lucru, ea îi închide și în dulap.

Educatoarea și-a luat  "concediu medical" , sau poate chiar "de odihnă". 

Reclamaţiile părinţilor au fost puse pe masa directorului Liceului German, unitate de care aparţine Grădiniţa 31, încă de anul trecut. „În luna noiembrie, am primit o sesizare din partea unor părinţi care cereau schimbarea doamnei de la grupă. Chestiunea este mai delicată: părinţii spun că, acasă, copiii au spus despre alţi copii că ar fi fost agresaţi. Dar vorbim despre copii de trei ani şi cert este că nu există urme de violenţă asupra copiilor, nu a existat vreo solicitare a unui părinte de emitere a unui certificat medico-legal”, a declarat directorul Nicolae Ungur, scrie ebihoreanul.ro

Consiliul de Administraţie al şcolii a decis constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, care să verifice reclamaţia. Totuşi, n-a putut face mai nimic, pentru că educatoarea Mirabela Murg a intrat în concediu medical, iar în această perioadă nu a putut fi cercetată.

„A revenit în prima zi a semestrului II, am avut o discuţie cu dânsa, susţine că acuzaţiile nu sunt adevărate, nu a bătut niciun copil, nu a avut loc vreo agresiune fizică, poate doar a ridicat tonul”, a precizat Ungur. Tot la începutul celui de-al doilea semestru, părinţii – mai mulţi decât la prima reclamaţie – au făcut a doua sesizare scrisă, cerând acelaşi lucru: ca educatoarea să fie schimbată, mai scrie ebihoreanul.ro .

„Trebuie să facem cercetarea disciplinară. Nu pot să dau un om afară aşa, pur şi simplu, pentru că au zis copiii ceva acasă sau au plâns. Copiii de vârstă mică plâng”, a spus Ungur. Directorul aşteaptă concluziile comisiei de cercetare, sperând să le primească la finalul săptămânii viitoare.

Sursa: ebihoreanul.ro