UTA ar putea reveni pe „Motorul” chiar înaintea meciului împotriva rivalilor de la ASU Poli Timişoara

Data publicare: Vineri, 02 Martie, 2018 Total: 1143 accesari

UTA ar putea reveni pe „Motorul” chiar înaintea meciului împotriva rivalilor  de la ASU Poli Timişoara

Contractul dintre Primăria Arad şi firma ce a câştigat licitaţia pentru montarea gazonului sintetic pe arena „Motorul” a fost semnat chiar de 1 martie, în prima zi de primăvară calendaristică!

 

Deşi contractul ai fi trebuit parafat încă din data de 16 februarie, procedura a fost amânată din cauza unei chichiţe birocratice: un certificat de la Trezorerie, o simplă formalitate care a fost rezolvată zilele trecute.

”A fost semnat contractul de achiziţie şi montaj gazon artificial (sintetic) la Stadionul <> pentru o suprafaţă de 8000 mp, cu o durată de 30 de zile de la data predării amplasamentului. Furnizorul este SC Ischia SRL din Călăraşi, iar valoarea contractului este 1.250.166,40 lei”, a comunicat Biroul de Presă al Primăriei Arad.

 

 

Zăpada, bat-o vina!

 

Până să  fie montate primele fâşii de gazon sintetic pe stadionul „Motorul” , e cale lungă însă. Primăria Arad şi-a luat angajamentul de a realiza partea de compactare şi drenaj a stratului pe care va fi montat gazonul, iar „operaţiunea” ar putea „înghiţi” alte zile bune, dacă nu săptămâni, din cauza vremii capricioase care a adus precipitaţii abundente sub formă de zăpadă în vestul ţării şi implicit, la Arad.

 

Imediat după ce această operaţiune va fi finalizată iar condiţiile meteo vor permite, terenul va fi predat firmei care a câştigat licitaţia, pentru a se apuca de treabă.

 

Specialiştii celor de la SC Ischia SRL vor acorda asistenţă părţii arădene, pentru a se asigura că că planeitatea şi drenajul vor fi conforme standardelor. De abia apoi, se va intra în cele 30 de zile prevăzute de contract pentru predarea la „cheie” a gazonului.

 

Reprezentanţii firmei câştigătoare au mărturisit că în caz de vreme favorabilă se vor încadra fără probleme în termenul de o lună de zile, ba chiar ar putea coborî sub el, aşa că ar fi ceva speranţe ca UTA să se întoarcă la Arad încă din această primăvară şi să dispute Derbz-ul Vestului, pe arena din Aradul Nou!

 

De ce sintetic?

Autorităţile arădene au optat pentru acoperirea terenului cu gazon artificial după ce studiile geotehnice efectuate la faţa locului, au scos la iveală că stadionul Motorul este construit pe un teren argilos care nu permite infiltrarea precipitaţiilor. De acest lucru s-au convins şi jucătorii UTA-ei în iunie 2016, atunci când o ploaie torenţială care a durat aproximativ o oră a transformat suprafaţa de joc într-o veritabilă orezărie.

 

Atunci, oficialii clubului dar şi jucătorii s-au chinuit să scoată apa de pe teren cu găleţile si prosoapele, pentru a putea disputa meciul împotriva formaţiei oaspete FC Voluntari.