Amendaţi că nu au deszăpezit şoselele din municipiu

Data publicare: Marti, 27 Februarie, 2018 Total: 1916 accesari

Amendaţi că nu au deszăpezit şoselele din municipiu

Societatea RER Oradea, cea care este responsabilă cu salubritatea stradală şi care are în sarcină şi deszăpezirea, a fost amendată de Poliţiştii rutieri arădeni luni seara.

Haosul creat de zăpadă şi polei a dus la mai multe accidente în municipiul Arad, şi, deşi au acţionat susţin cei de la RER cu 6 utilaje, acest lucru nu s-a simţit în traficul de pe strazile din Arad.

 „Întrucat condițiile meteo nefavorabile au îngreunat traficul rutier iar societatea care avea obligativitatea de a asigura viabilitatea drumului prin distribuirea de material antiderapant pe șoselele din municipiul ARAD nu a acționat, formându-se polei, polițiștii Biroului Rutier au procedat la identificarea și sancționarea reprezentantului societății respective.
Conform art. 3 pct.1 din HG 1391/ 2006 si art. 105 pct.28 din OUG195/2002, societatea a fost sancționată cu 21 puncte de amenda, respectiv 3.045 de lei”, transmit reprezentanţii Poliţiei Arad.




Sursă foto: Facebook