Viziune strategică a furnizorului de gaze! În cea mai friguroasă zi din an i-a apucat hărnicia şi opreasc gazul în câteva zone din Arad lăsând arădenii în frig

Data publicare: Luni, 26 Februarie, 2018 Total: 1511 accesari

Viziune strategică a furnizorului de gaze! În cea mai friguroasă zi din an i-a apucat hărnicia şi opreasc gazul în câteva zone din Arad lăsând arădenii în frig

Coduri portocalii şi roşii în toată ţara de ger şi ninsori s-au anunţat de luni pe toate canale media din ţară, cu temperaturi extrem de scăzute, iar pe furnizorul de gaze naturale DelGaz Grid (fostul EON) l-a apucat hărnicia şi munca la reteaua de gaz anunţând sistarea furnizării de gaze naturale în câteva zone din oraş.

Dacă era vreo avarie, am fi înţeles urgenţa, dar aşa, într-una din cele mai reci zile din acest an, cu temperaturi de -6, -7 grade celcius în timpul zilei, cu valul de ger siberian care s-a anunţat, chiar nu înţelegem urgenţa, mai ales că avertizările sunt de câteva zile, la fel cum sunt programate şi aceste lucrări.


Domnii n-au programat lucrări în zilele când temperaturile atingeau +10, +12 grade, s-au gândit ei în viziunea lor strategică, să oprească furnizarea de gaze naturale şi să lase câteva zone din oraş fără gaze (deci fără căldură) taman când e frig. Bravo stimabililor!

 

De unde ştim? Mai mulţi arădeni revoltaţi ne-am trimis pe adresa de e-mail sesizări, iar noi am sunat să ne convingem că este aşa, şi din păcate este, doamna de la Call Center ne-a explicat că sunt mai multe „lucrări anunţate” în Arad.

 

Noi vrem să „felicităm” DelGaz Grid (fostul EON) pentru „viziune”.