Românii, la un pas de o nouă zi liberă. Proiectul de lege, adoptat de Senat

Data publicare: Miercuri, 21 Februarie, 2018 Total: 907 accesari

Românii, la un pas de o nouă zi liberă. Proiectul de lege, adoptat de Senat

Românii ar putea beneficia de cea de a 15-a zi libera dintr-un an, după ce Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care ziua de Vinerea Mare să fie declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

 

Propunerea legislativă, care a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi, a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 86 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.

 

După votul favorabil în Senat, legea va pleca spre Camera Deputaţilor- for decizional în acest caz. Dacă legea va fi adoptată, România se alătură altor 16 ţări ale UE, în care Vinerea Mare este considerată sărbătoare legală.

 

Codul muncii stabileşte în prezent că zilele de 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun, sunt sărbători legale în care nu se lucrează.