Utiştii se pregătesc de comemorarea celui care a fost un mare jucător al Bătrânei Doamne, Ladislau Brosovszky, dând startul unei noi ediţii a turneului care îi poartă numele.
În acest weekend 17-18.02.2018 va avea loc a 4-a ediție a Cupei Brosovszky la fotbal în sală. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a 2 zile cu meciurile din grupă Sâmbătă la sălile de sport UVVG Arad și Colegiului Național Dimitrie Țichindeal Arad respectiv Duminică la Sala Polivalentă Victoria cu meciurile din cadrul fazelor finale.
Grupele de vârstă participante sunt 2006 | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011
La această ediție vor participa cluburi de fotbal din Serbia și Bosnia- Herzegovina, precum si echipe din județele Arad, Bihor, Hunedoara şi Timiș.